Actualitate

Surpriza de „după gard”. Ce a descoperit Marcel Ciolacu la taberele școlare din județ. ”Va trebui demolat tot”

Taberele școlare Arbănași și Poiana Pinului, locurile unde generații întregi de buzoieni și nu numai și-au petrecut vacanțele, se pregătesc de o transformare radicală sub administrarea Consiliului Județean. Președintele CJ Buzău, Marcel Ciolacu, a oferit detalii de ultimă oră despre starea acestor obiective, avertizând că, în timp ce Poiana Pinului are șanse la o reabilitare rapidă, la Arbănași situația este delicată și s-ar putea impune demolarea completă și reconstrucția de la zero.

Tabăra de la Arbănași, care nu a mai primit copii din anul 2018, acum, după ani de degradare, pare să fi ajuns într-un punct fără întoarcere. Deși în trecut existau planuri pentru modernizarea sa prin Compania Națională de Investiții, evaluarea actuală a autorităților județene este de-a dreptul pesimistă.

„Din punctul meu de vedere, chiar neoficial așa, m-am uitat după gard, părerea mea că acolo va trebui demolat tot și regândită toată tabăra”, a declarat Marcel Ciolacu.

Deși anterior se estima o investiție de 3,2 milioane de euro pentru reabilitare, noile constatări sugerează că o structură modernă, construită de la fundație, ar fi singura soluție viabilă pentru siguranța copiilor.

Tabăra de la Poiana Pinului, în schimb, e într-o stare ceva mai bună, ea reprezentând prioritatea zero a Consiliului Județean.

„Am înțeles că Poiana Pinului e mai bine și ar cam fi prioritate de investiții, ținând cont de gradul de degradare”, a explicat președintele CJ Buzău.

Consiliul Județean mai are de parcurs un ultim pas birocratic înainte de a trimite echipele de evaluare pe teren. Cele două obiective urmează să treacă oficial din administrarea Agenției Naționale pentru Sport în cea a Consiliului Județean. Până la finalizarea transferului de proprietate, autoritățile județene nu pot interveni legal în interiorul bazelor. Abia după preluare specialiștii vor putea intra pentru a realiza estimările oficiale de costuri și siguranță.

„Nu avem dreptul să intrăm, nu suntem proprietari și nu suntem nici administratori. După ce vom prelua, o să intrăm și o să stabilim cine face estimări, să vedem”, a mai precizat Marcel Ciolacu.