Mare grijă la comercianții ambulanți! Fiți vigilenți și nu cumpărați produse de la persoanele necunoscute care vă bat la ușă, mai ales produse alimentare! Este semnalul de alarmă tras de polițiști, după ce doi localnici din Padina au fost înșelați de vânzători care au apărut pe ulițele lor.

Doi comercianți care aveau portbagajul plin cu pește au ajuns ieri la Padina. Au stat de vorbă cu localnicii și au încercat să îi convingă să le cumpere marfa, promițându-le pește la un preț bun. Doi localnici au crezut că fac o afacere bună și au plătit pentru aproape 10 kilograme. Însă, după ce au mers în casă cu peștele, și-au dat seama că au fost înșelați. Cantitatea primită era mult mai mică decât cea plătită. Imediat, unul dintre buzoieni a sunat la 112.
“La data de 10 august a.c., poliţiştii din cadrul Postului de poliție Padina au fost sesizați de către un localnic cu privire la faptul că atât el, cât și o vecină, ar fi fost înșelați de către un comerciant ambulant.
Din cercetări a reieșit că persoanele vătămate, un bărbat și o femeie, de 39 și 57 de ani, ambii din Padina, ar fi achiziționat pește în cursul aceleiași zile. După cumpărare, persoanele au cântărit peștele și au constatat diferențe considerabile de gramaj față de cantitatea pentru care achitaseră în fapt”, anunță IPJ Buzău.
Buzoianul a putut să le ofere polițiștilor informații extrem de prețioase, care i-au ajutat pe oamenii legii să îi depisteze rapid pe comercianți. Este vorba despre doi gălățeni, care au mai făcut victime prin aceeași metodă și în alte județe.
“Imediat după primirea sesizării, în baza datelor și semnalementelor furnizate de către partea vătămată, polițiștii au interceptat în trafic un autoturism în care au depistat doi ocupanți. În urma legitimării, polițiștii au identificat persoanele va fiind o femeie și un bărbat, de 19, respectiv 27 de ani, ambii din Galați.
Polițiștii au efectuat controlul mașinii, context în care au descoperit 37 de kilograme de pește din speciile crap și scrumbie, fără ca persoanele să dețină documente de proveniență.”
La fața locului au fost chemați și reprezentanții Direcției Sanitare Vetrinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, care au stabilit că gălățenii nu aveau autorizație sanitară veterinară de transport, iar peștele era depozitat în condiții necorespunzătoare, ceea ce putea genera riscuri majore pentru sănătatea celor care consumau peștele.
“ Conducătorul auto a fost sancționat conform HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, întreaga cantitate de pește fiind confiscată.
De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înșelăciune și comercializarea fără documentele de proveniență a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a produselor din pește.”
Semnal de alarmă tras de polițiști!
-Cumpărarea peștelui de la vânzători ambulanți pe timp de vară reprezintă un risc major de toxiinfecție alimentară. Fără echipamente frigorifice profesionale, carnea de pește se alterează în doar câteva zeci de minute la temperaturi ridicate. Consumul de pește alterat poate provoca afecțiuni grave.
-Lipsa trasabilității ar trebui să vă dea de gândit. Nu aveți nicio garanție privind data capturii sau termenul de valabilitate.
–Riscul privind înșelăciunea la cântar este mare. Vânzătorii ambulanți folosesc adesea cântare nemetrologizate sau modificate.





Adaugă comentarii