Ancheta derulată de procurori în cazul morții neașteptate a medicului chirurg Ștefania Szabo scoate la iveală detalii șocante. Surse credibile apropiate anchetei au transmis că, în seara dinaintea decesului, doctorița Szabo și-ar fi injectat un cocktail puternic, alcătuit din trei substanțe, printre care și un anestezic.
Asocierea celor trei substanțe este fatală, deoarece inhibă centrul respirator, după cum au precizat sursele noastre și provoacă aceeași moarte pe care a avut-o celebrul cântăreț Michael Jackson. Efectul ar fi fost foarte rapid. A fost găsită în poziția șezut, ceea ce înseamna ca ar fi murit pe loc, imediat administrării.
Procurorii au extins ancheta și la cele două secții ale Spitalului Județean care folosesc anstezicul respectiv, Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și Unitatea de Primire Urgențe(UPU), singurele care îl au pe stoc în afara de farmacia spitalului. Pe parcursul zilei de astăzi, anchetatorii au chemat, pe rând, la audieri, tot personalul medical care a fost de gardă, azi-noapte, la Secția de Chirurgie a Spitalului Județean.
Colegii docotriței Ștefania Szabo vorbesc despre epuizare și stres, însă anchetatorii verifică toate ipotezele.



Adaugă comentarii