O amplă acțiune de ecologizare a avut loc la Năieni, zilele trecute, în cadrul campaniei „Construim oameni”. 11 copii din satul Vârf, comuna Năieni, alături de...
Etichetăvoluntari
„Ajungem MARI”, cel mai amplu program educațional din România, este în căutarea unui număr de circa 1000 de voluntari în toată țara, inclusiv în județul Buzău...
De la clase cu parchet rupt sau chiar lipsă pe suprafețe întinse, clase nerenovate de ani buni, cu miros de mucegai, la săli luminoase, primitoare, cu picturi...
Tineri pregătiți să intervină rapid în caz de dezastru și să acorde prim- ajutor eventualelor victime, în orice colț al județului, până la sosirea echipajelor...
„Avem nevoie de voluntari pentru stingerea unui incendiu din dealul Titila”. Este apelul lansat joi, la prânz, de primarul din Unguriu, după ce vegetația...
De aproape o lună, de când Rusia a invadat Ucraina, sute de persoane care au lăsat totul în urmă și au fugit peste granițe, pentru a-și salva viața, au ajuns...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a început o nouă etapă de recrutare a voluntarilor pentru misiunile pe care le desfășoară. Doritorii pot să...
Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație din cadrul M.A.I. a fost trimis în sprijinul pompierilor buzoieni care luptă de vineri după amiază să stingă...
Se caută voluntari pentru copiii din centrele de plasament, care nu au familia aproape. Apelul este lansat de asociația Ajungem MARI Buzău, care caută persoane...

