Actualitate

Târg inedit ”Hasdeu”. Banii din vânzări vor fi donați unui adăpost de animale

Vineri, elevii de la Colegiul Național B.P.Hasdeu organizează un târg caritabil chiar în liceu. Elevii vor scoate la vânzare prăjituri, care mai de care mai gustoase și la prețuri pentru toate buzunarele. Scopul este unul nobil, pentru că toți banii strânși din vânarea bunătăților vor ajunge la necuvântătoarele dintr-un adăpost privat.

Sub coordonarea Consiliului Elevilor, mai multe standuri vor fi amenajate în Corpurile 1 și 2. Adolescenții promit un adevărat răsfăț dulce pentru cei care vor vrea să achiziționeze produsele lor. Gamele vor fi variate, perfecte pentru gusturile fiecăruia.

Sumele strânse vor ajunge către Asociația „Hăpluț și prietenii”, în vederea achiziționării de hrană uscată, dar și celor necesare pentru îngrijirea necuvântătoarelor. Elevii speră ca acțiunea lor să ducă la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru animale și să ofere o șansă celor care nu au un cămin.

„Ne a contactat Ilinca,preşedinta Consiliului Şcolar al Elevilor din Colegiul B.P. Haşdeu să ne informeze că mâine,în incinta Colegiului se va desfăşura un Târg unde vor fi vândute prăjituri cu scop caritabil…Mai precis,oricine vrea să se îndulcească, totodată va îndulci viața animăluțelor din grija noastră,implicit a noastră, pentru că ne luptăm şi cu partea financiară…Toți banii strânşi vor fi donați “copiilor” noştri! Ce putem spune..tot nişte copii se gândesc la alți copii…Cinste lor şi părinților lor,cadrelor didactice care îi susțin și încurajează!”, notează pe Facebook Adriana Ticea, reprezentant Hăpluț și Prietenii

La târg sunt așteptați toți cei care vor să guste prăjituri delicioase și să contribuie la ajutorarea animalelor din adăpost. Târgul caritabil se va desfășura între orele 9.30 și 18.30.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian