Actualitate

Tatăl care și-ar fi violat fetița și-a primit prima pedeapsă. Ce a decis instanța

Bărbatul reținut ieri seară după ce fata lui l-a acuzat că ar fi violat-o, în mod repetat, a ajuns astăzi în fața judecătorului. Făptașul, în vârstă de 35 de ani, din Scorțoasa, se află de aproape 24 de ore în Centrul de Arest Preventiv al IPJ Buzău, iar în baza probelor adunate precum și a mărturiei copilei de doar 14 ani , instanța a decis că își va petrece și zilele următoare după gratii.

„Instanța a admis propunerea polițiștilor și față de bărbat a fost luată măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, informează IPJ Buzău.

Amintim că bărbatul a fost acuzat de fiica sa, în vârstă de 14 ani, că în urmă cu doi ani ar fi obligat-o să întrețină relații sexuale orale. Totul a ieșit la iveală abia în iunie anul acesta când fetița a ajuns cu mama sa și cele două surori mai mici în grija Protecției Copilului, când părinții săi erau în proces de divorț.

Acolo, fata, în discuțiile purtate cu psihologii, ar fi avut curajul să povestească despre ceea ce i s-a întâmplat. Imediat angajații DGASPDC au sesizat Inspectoratul Județean de Poliție care a demarat ancheta.

Acum, când tatăl său va fi după gratii, fata și celelalte copile se află în grija Protecției Copilului, fiind internate într-un centru, alături de mama lor. Potrivit Protecției Copilului fata beneficiază de suport de specialitate.

Mai multe despre acest caz dramatic puteti citi aici.