Spitalul Județean de Urgențe Buzău anunță că un pacient care era internat în Secția Medicină Internă s-a aruncat de la etajul patru al unității medicale. Incidentul a fost înregistrat sâmbătă dimineața. Bărbatul a supraviețuit căderii în gol, dar a suferit mai multe traumatisme pentru care medicii îi acordă îngrijiri, în acest moment. Totodată, reprezentanții unității medicale caută soluții în vederea transferării pacientului, aflat într-o stare gravă, la un spital din București.
Bărbatul are 47 de ani și era internat în secția Medicină Internă, în urma altei tentative de suicid. El ingerase mai multe medicamente, fiind adus în comă la Spitalul Județean, în data de 17 noiembrie. Internat inițial în secția ATI, bărbatul a fost transferat la Medicină Internă, iar în cursul zilei de astăzi urma să fie transferat la o altă unitate, pentru control psihiatric.
Episodul din această dimineață va fi urmat și de o anchetă a polițiștilor, dar și de verificări interne. Potrivit procedurilor, în astfel de situații sunt prevăzute măsuri suplimentare de supraveghere a pacienților care au trecut prin tentative de suicid. În cele mai multe situații, personalul medical al spitalului decide, după stabilizarea bolnavilor, transferul către unități de specialitate, în speță Spitalul de Psihiatrie Săpoca.



Adaugă comentarii