Actualitate

Testare COVID-19 gratuită la Buzău! Unde s-ar putea face și de când

Buzoienii ar putea beneficia, în sfârșit, de testare COVID-19 gratuită. După aproape doi ani de pandemie în care testele, fie ele de tip antigen fie RT PCR s-au putut face contra cost, singura excepție fiind testarea cu ajutorul echipajelor de Ambulanță, autoritățile fac primii pași concreți pentru ca buzoienii să poată beneficia și de testare gratuită. Acest lucru ar putea fi posibil atât în cabinetele medicilor de familie cât și într-un centru special amenajat în municipiul Buzău.

Anunțul a fost făcut de Daniel Țiclea, prefectul Buzăului, care a explicat că primul pas spre realizarea acestui obiectiv extrem de important în limitarea transmiterii virusului SARS-CoV-2 va fi făcut chiar de săptămâna viitoare.

„Luni, la prânz, noi și Direcția de Sănătate Publică vom avea o întâlnire cu toți medicii de familie din județul Buzău. Vom vedea cum îi simțim, vom vedea dacă dânșii sunt determinați să intre în acest foc, în acest război pe care cu toții îl ducem. Pentru a face testare, medicii de familie trebuie doar să semneze un act adițional cu Casa de Sănătate, în cazul în care medicul este deja sub contract pentru vaccinare în propriul său cabinet de medicină de familie sau un contract cu Casa de Sănătate strict pentru activitatea de testare. Este și punctul meu de vedere că prima legătură a pacientului, a cetățeanului cu o instituție medicală ar trebui să fie medicul de familie. Dacă vom reuși o acoperire mare, astfel încât din cei 180 de medici de familie din județul Buzău, 140-150 să fie de acord să contracteze cu Casa de Sănătate servicii de testare a populației, atunci cred că ar fi un pas foarte important”, a punctat Daniel Țiclea.

În plus, prefectul Țiclea a anunțat că ar dori să amenajeze un centru de testare gratuită și în municipiul Buzău.

”M-am gândit ca împreună cu Direcția de Sănătate Publică să organizăm, dacă avem resursa umană disponibilă, un centru de testare gratuită în Bariera Ploiești. Bineînțeles, cu rezerva păstrării echilibrului și să nu trecem dintr-o latură a sprijinului să trecem într-o latură a blocării unor sisteme pentru că vrea cineva să se testeze de 3 ori într-o zi. Containerul pe care vrem să îl ducem săptămâna viitoare acolo va avea 44mp pe interior, plus o zonă de prispă, de un metru, unde se poate adăposti omul dacă plouă sau dacă sunt alte fenomene meteo. Dacă mă întrebați acum, primul meu gând spre a încerca așa ceva, este acolo la acel centru drive”, a spus prefectul Buzăului.

În prezent testare COVID gratuită se poate face, la cerere, de către persoanele aflate în carantină, fie că prezintă simptome fie că au fost contact direct al unei persoane confirmate, doar prin echipajele de Ambulanță.