Actualitate

Trei sisteme de irigații din județ vor fi reabilitate. Canalele pe care va veni apa sunt în zone agricole importante

Suprafața irigabilă a Buzăului se va mări, în următorii ani, ca urmare a refacerii infrastructurii de irigații. Guvernul a aprobat lista cu amenajările de irigaţii pentru care se va reacorda caracterul de utilitate publică, urmând ca programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii să beneficieze, de 1,5 miliarde de euro, fonduri alocate de la bugetul naţional. Cu această finanțare va crește viabilitatea economică a sistemelor de irigații, dar și suprafețele irigate vor fi mai mari. Investițiile se vor realiza până în 2027.

În Buzău, sunt trei amenajări care redevin de utilitate publică, respectiv sistemul Stâlpu – Costești, cel de la Verguleasa și amenajarea Crîngu Ursului, cu o suprafață irigabilă totală de peste 5000 de hectare. Cea mai mare suprafață irigabilă aparține subsistemului Stâlpu-Costești, respectiv 3095 de hectare, aflate pe raza localităților Costești și Gherăseni.

Cele trei amenajări urmează să fie reabilitate cu banii alocați de la buget. Cea mai mare lungime de canal ce urmează a fi reabilitat este în cazul amenajării Crângul Ursului. Este vorba despre 1760 de hectare, canalul fiind alimentat din Balta Crângul Ursului și deservind terenurile fermierilor din zona Puiești.

În cazul amenajării de la Verguleasa, alimentată din râul Buzău, reabilitarea este prevăzută pe o suprafață de aproape 800 de hectare, iar beneficiari vor fi fermierii care au terenuri în zona comunei Gălbinași.

Pentru subsistemul Stâlpu-Costești, alimentat din Călmățui, reabilitarea este propusă pe aproape 700 de hectare.

Ceea ce nu se știe deocamdată este ordinea în care vor fi alocate sumele, pe obiective de investiții, sau dacă lucrările se vor desfășura în paralel la toate cele trei amenajări. Hotărârea privind reacordarea caracterului de utilitate publică celor trei amenajări abia a fost publicată în Monitorul Oficial.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian