Cel puțin două schimbări în posturi de la vârful unor instituții buzoiene au fost înregistrate, în ultima săptămână și jumătate, ecourile acestora nefiind încă stinse și nici scenariile care se fac cu privire la noile numiri. Raluca Alexandru urmează să părăsească, prin demisie, postul de secretar general al Instituției Prefectului. Mișcarea a creat ceva rumoare, mai ales că Raluca Alexandru era înscrisă în procedura pentru ocuparea prin concurs a postului respectiv, după numirea inițială. Surse politice spun că motivul ar fi acela că și-ar fi dorit postul de prefect, după schimbarea premierului, avansare care nu s-a concretizat.
Între timp, pe margine a început să se antreneze pentru postul de secretar general George Sava fost prefect și subprefect, revenit acasă, la Buzău, după un mandat la conducerea Agenției Domeniilor Statului. Nu este clar, până la urmă, dacă Sava va avea susținerea PSD pentru a fi propulsat sau vor mai exista și alte nominalizări. Altfel, timp ar mai fi, pentru că Raluca Alexandru se află, încă, în preaviz.
O altă schimbare, produsă zilele trecute, este la vârful Casei Județene de Asigurări de Sănătate Buzău. Eliza Oncel a fost înlocuită, joia trecută, cu Simona Anghel. Eliza Oncel se întoarce la Prahova, județ din care făcea naveta la Buzău, iar Anghel urcă în ierarhie din poziția de director de Relații Contractuale în CJAS Buzău. Instituția este una greu de condus având în vedere bugetele mari pe care le administrează, dar și conflictele interne care trenează de ani buni și care, periodic, se revarsă spre Poliție și parchete.
Adaugă comentarii