Actualitate POLITICĂ

Un mariaj cu mici înțepături. Mesaj de la Avrămescu pentru Romașcanu: ”Electronii mai generează și reacții în lanț!”

Parteneriatul politic dintre PSD și PNL, care împart guvernarea, alături de UDMR, este departe de a fi unul ideal. Social-democrații și liberalii au, în teritoriu, destule piedici în armonizarea pozițiilor ca aliați, dar, ca o notă generală, alianța poate fi considerată funcțională.

Întrebat cum funcționează în județul Buzău relația dintre principalii aliați, președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu, a explicat, la Focus TV, cu exemple, ce merge și unde este blocată colaborarea. Liderul liberal susține că nu există nici o cale de comunicare pentru liberali cu social-democrații la nivelul municipalității buzoiene. Mai exact, sunt bariere impuse chiar de Constantin Toma. Declarația a fost făcută în contextul vizitei președintelui Klaus Iohannis la Buzău, fief al social-democraților. Avrămescu a subliniat că probleme sunt doar la nivel municipal, pentru că în rest au fost găsite căi de comunicare.

”Coaliția merge foarte bine și mă uit că președintele României, al tuturor românilor până la urmă, și-a făcut timp să vină în fief-ul PSD-ului, nu trebuie să ne ascundem, că până la urmă Buzăul asta a fost dintotdeauna, un județ dominat de PSD după Revoluție. La București, merge (n.r.-alianța). La Buzău… merge, dar depinde cu cine discutăm. Acolo (n.r. – cu primarul Constantin Toma) nu există nici o cale de comunicare. Am avut o comunicare mai bună la Consiliul Județean, cu dl. președinte Neagu. Acolo, dumnealui a ținut cont și de proiectele pe care le aveam noi în zonele cu primari liberali și aici e de apreciat modul în care a existat colaborare și în Consiliul Județean. Chiar dacă noi ne-am opus unor proiecte cu care dumnealui a venit și le-a promovat în Consiliul Județean, până la urmă nu e nimeni obligat să voteze tot, atunci când în convingerea noastră sunt niște principii foarte clare”, a spus președintele PNL Buzău, Gabriel Avrămescu, la Focus TV.

Nici relația politică la nivel de lideri locali nu pare să fie periclitată de micile înțepături publice așa cum sunt, de pildă, conferințele în care președintele interimar al PSD, Lucian Romașcanu, îi numește pe liberalii Gabriel Avrămescu și Vlad Pufu, ”electroni liberi”.

”Trebuie să parafrazez o expresie a dumnealui și trebuie să-i dau dreptate, că legile fizicii funcționează și electronii liberi mai produc și o reacție în lanț, iar reacția în lanț provocată este această autostradă A7, pentru care s-au agitat foarte tare acei electroni liberi care au fost interesați de soarta județului Buzău”, a mai spus Gabriel Avrămescu la Focus TV.

În afară de Consiliul Județean, o colaborare bună în plan local între partenerii de coaliție este și la nivelul Instituției Prefectului, mai spune Avrămescu.

”În ceea ce privește relația la Prefectură, e o relație foarte bună. Prefectul colaborează atât cu subprefecții, cât și cu secretarul general foarte bine (n.r.- toți trei promovați de PSD), așa că, din punctul ăsta de vedere, acolo unde e o zonă liberală, nu a existat niciodată nici o problemă”.

Pe de altă parte, faptul că la nivel central coaliția funcționează se vede și din activitatea parlamentară a deputatului Avrămescu. Acesta are un proiect comun cu deputatul PSD de Buzău Romeo Lungu, susținut de ambii în egală măsură, fără să conteze culoarea politică.

”În comisia de administrație eu sunt coleg cu Romeo Lungu și avem proiecte comune, am depus proiecte comune. Vă pot da exemplu inclusiv atunci când am solicitat extinderea DN2 E85 la 4 benzi. Am mers mers împreună cu domnul Lungu la Ministerul Transporturilor pentru că e un proiect extrem de important pentru zona aceasta. Am venit amândoi cu proiectul acesta în fața Ministerului și l-am susținut. Și știu că acum e în studiu de fezabilitate pentru extindere la 4 benzi, așa că nu e nicio problemă. Săptămâna viitoare avem o delegație de la Parlament împreună, comunicare există. Atât timp cât există o comunicare corectă, și lucrurile sunt corecte. În momentul în care se trece peste o limită, atunci nu e atât de OK”, a mai spus Gabriel Avrămescu.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian