Un țiuit al urechii a adus vestea tragică! O tumoare benignă, cu numele de neurinom acustic vestibular, a fost diagnosticul pe care în urmă cu două săptămâni un buzoian pe nume Daniel l-a auzit din gura medicilor. Acest țiuit și o amorțeală a buzei, dar și pierderea parțială a auzului, au făcut cuplul buzoian să se prezinte la medic, în speranța că este vorba despre ceva minor.
Pentru că un necaz nu vine niciodată singur, unii reprezentanți ai spitalelor de stat au refuzat intervenția pentru Daniel Ursu, spunând că este una costisitoare, care neefectuată corect îl poate costa cu paralizia feței, maxilarului și întregii părți din zona urechii stângi. Tumora deja apasă pe nervii faciali și pe nervii auditivi.
Daniel Ursu este capul familiei și singurul care aduce bani. Acesta a venit în urmă cu două săptămâni din cursă din Germania și în timpul unei conversații telefonice cu soția a realizat că nu mai aude cu urechea stângă. La acest moment, pe partea stângă are amorțeli și-și pierde auzul. Practic, singura șansă este un spital privat din București pentru care este nevoie de minim 10.000 de euro pentru ca Daniel să revină la viața pe care o avea.
Menționăm că Daniel are trei copii și doar 41 de ani. Soția sa a deschis un cont în care buzoienii pot dona:
RO92BTRLRONCRT0439708701 Ursu Andreea Georgiana
Și prietenii s-au unit și prin postări pe Facebook încearcă să-și ajute prietenul să se facă bine.
„Bună ziua ! Un prieten a fost diagnosticat cu o tumoare la cap și are nevoie de operație cât mai repede(săptămână care vine are programare) Cine vrea și poate să ajute am rugămintea să ma contacteze în privat!! Este vorba de Daniel Ursu (Pentru cei care îl cunosc) Din puținul fiecăruia reușim să îl ajutam. O sa atașez și un număr de cont al soției lui dacă cineva dorește sa facă transfer ! … Haideți cei care putem sa ajutam ca este băiat tânăr și are 3 copilași ! Doamne ajuta”, a scris pe Facebook unul dintre prietenii săi
Interventiile chirurgicale sunt decontate de casa asigurari de sanatate. Practic,, gratis,, pentru asigurati. Pacientul nu plateste ca la alimentara, are casco…. De ce se strang aceste sume de bani, plati informale?