Actualitate

Urșii, zi și noapte pe drumurile din Chiojdu. Au atacat un localnic și o gospodărie în doar câteva ore. Oamenii dorm în pod pentru a-și păzi animalele

FOTO ARHIVA

Satele din zona de munte a Buzăului au ajuns să fie vizitate zi și noapte de urși. Nu este zi în care sălbăticiunile să nu coboare pe drumurile din zona Nehoiu-Pătârlagele. Însă, și Chiojdu este o localitate aflată sub teroarea urșilor. Ieri, un localnic a fost atacat de o ursoaică însoțită de doi pui. Doar o minune a făcut ca omul să scape cu viață din ghearele fiarei. Imediat după atac, echipe alcătuite din vânători, un medic veterinar și primarul din localitate au luat la pas comuna pentru a alunga ursul de lângă casele oamenilor. Au reușit, însă nu pentru mult timp. Azi noapte, animalul a ajuns iarăși în același sat. A intrat în gospodăria unui localnic, dar a fost gonit de proprietarul care, pentru a-și feri animalele de furia urșilor, doarme de ceva timp în podul grajdului. Doar așa aude din timp dacă ursul intră în gospodăria sa și poate face gălăgie pentru a-l îndepărta.

“Am reușit ieri să alungăm ursul dar azi-noapte s-a întors. O fi același, o fi altul, nu știm. Am avut din nou RO-ALERT, a fost un apel din același sat, Plescioara, de la un cetățean în gospodăria căruia a venit ursul. Nu i-a stricat nimic, dumnealui a fost vigilent, doarme săracul în podul grajdului și când aude o mișcare face gălăgie și îl alungă. Noi suntem aici permanent, facem patrulă tot timpul. Chiar și azi dimineață, acum ne mobilizăm din nou să facem patrulă în zona în care se anunță prezența ursului mai frecvent”, a declarat, pentru șansanews.ro, primarul din Chiojdu, Gheorghe Neamțu.

Oamenii se tem că este doar începutul și că acest coșmar se va prelungi până târziu în toamnă.

“Atâta timp cât vor fi fructe, cât timp mai este porumb, urșii vor sta aproape de sat, de vatra satului,pentru a se hrăni. Din ce am vorbit cu specialiștii, după ce vor trece aceste recolte, vor urca din nou în munte pentru hibernare. Dar, abia de acum încolo începe greul. Se maturizează recoltele, vin animalele de la stâni pentru a le preda proprietarilor, va fi dificil.”