Actualitate

Vacanța elevilor s-a încheiat. Multe școli rămân în on-line. Ce se întâmplă de săptămâna viitoare

S-a terminat vacanța! De luni, 8 noiembrie, reîncep cursurile. Unii elevi vor rămâne însă acasă și vor învăța din fața calculatorului, alții vor merge fizic în bănci. Redeschiderea depinde de rata de vaccinare a profesorilor și angajaților din școli. Acolo unde cel puțin 60 la sută sunt imunizați, orele se vor face în format fizic. Celelalte funcționează în sistem online. Sunt însă și numeroase situații care pun la îndoială criteriul ratei de vaccinare. De exemplu, localități cu incidențe foarte mari, în care copiii vor merge de luni la ore. Sau localități în care nu sunt înregistrate cazuri de COVID-19, dar școala se va face online, deoarece profesorii nu sunt imunizați.

La Buzău, circa o treime din unitățile de învățământ vor funcționa săptămâna aceasta online. Între acestea si toate școlile din municipiul Buzău, decizia având la bază rata de incidență mare înregistrată la nivelul orașului, dar și faptul că spitalele sunt sufocate de atâtea cazuri de COVID și nu ar putea asigura asistența medicală unui eventual alt val de bolnavi, care se poate înregistra odată cu revenirea copiilor în colectivitate.

 Pe de altă parte, nu se știe încă modul în care se vor desfășura cursurile săptămâna viitoare. Totul se decide în fiecare vineri, în raport de procentul de vaccinare în rândul angajaților din școli.

” Poate conștientizează și colegii din Învățământ că vaccinarea conduce la reintrarea într-o  stare de normalitate, poate si societatea înțelege că, la fel, vaccinarea ne duce într-o  stare de normalitate si apelând la acest proces medical și științific,  de vaccinare, poate trecem mai ușor peste această situație. Săptămâna viitoare nu se știe cum se va învăța, în fiecare vineri se actualizează scenariile conform ratei de incidență, de vaccinare și a evenimentelor  de pe parcursul săptămânii centralizate la ziua de vineri”, a declarat șeful ISJ Buzău, Ionel Meiroșu.

La nivelul judeţului Buzău, procentul de imunizare a cadrelor didactice este de 61,69 la sută.  În 5 unităţi de învăţământ, sunt imunizaţi toţi angajaţii. Intre acestea, școlile din Murgești, Mărgăritești, Școala postliceală sanitară din Buzău,  dar și Gradinița Orizont din Râmnicu Sărat.  De asemenea, în multe școli, mai ales din mediul urban, dar și din rural, rata de vaccinare este de peste 60 la sută.

Pe de altă parte, la Chiliile, rata de vaccinare, a angajaților din școala de acolo, este 0 iar copiii rămân în online până ce cadrele didactice vor decide să se imunizeze.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian