Divertisment

Valentin Sanfira a ajuns acasă după accidentul din Italia. Urmează recuperarea și statul departe de scenă

Valentin Sanfira a venit cu vești astăzi pentru cei care au fost îngrijorați de informațiile din presă despre accidentul suferit în vacanță. A ajuns acasă și este încrezător că urmează o perioadă grea, dar în care se va recupera cât mai bine.

“După 8 zile de spitalizare și o operație destul de grea, Dumnezeu m-a ajutat și am ajuns acasă. Astăzi este prima zi de fizioterapie și sunt încrezător că o să mă recuperez repede. Sunt puternic, înconjurat de cei dragi, iar mesajele dumneavoastră îmi dau foarte multă putere.”

A fost o perioadă foarte grea pentru artist și recunoaște că va fi greu în continuare cu recuperarea și cu statul departe de scenă, dar abia așteaptă să revină.

“Săptămâna trecută am avut un accident aici, în Italia. În decursul acestor zile, am fost internat în spital. Din păcate, a fost nevoie de o operație la picior, însă, slavă Domnului, totul a decurs cum trebuie și starea mea de sănătate este bună. După ce voi ajunge acasă, va urma o perioadă de recuperare, astfel încât nu voi putea fi prezent la evenimentele și spectacolele viitoare. Am fost norocos să am parte de medici foarte buni și competenți. Le mulțumesc pentru tot! Vă mulțumesc și dumneavoastră pentru toată grija pe care mi-ați purtat-o și promit să îmi revin cât mai repede pentru a mă putea întâlni cu publicul meu frumos.”