Proiectul de 80 de milioane de euro prin PNRR, care a aruncat în aer liniștea proprietarilor din 30 de blocuri din Buzău, este oficial pierdut. Confirmarea vine chiar de la vârful Ministerului Dezvoltării. Prezent, astăzi, în Vrancea, ministrul Cseke Attila a fost întrebat direct despre situația critică de la Buzău, unde oamenii s-au trezit peste noapte cu blocurile încadrate la risc seismic 2 și cu șantiere de consolidare în loc de simplă reabilitare termică, iar răspunsul a fost tranșant.
„Proiectul de la Buzău oricum e pierdut?” / „Da!”
Marele eșec al administrației locale privind reabilitarea celor 30 de imobile nu mai poate fi întors. Întrebat de reporteri dacă proiectul de la Buzău este definitiv pierdut pe PNRR, ministrul Dezvoltării a confirmat scurt și fără echivoc:
„Da”, a fost reacția oficialului, care a completat că declarațiile sale vizează atât eșecurile majore precum cel de la Buzău, cât și presiunea uriașă pe proiectele aflate încă în execuție la nivel național.
Proiectul din Buzău, cel mai mare din țară ca sumă la capitolul reabilitare blocuri, a picat definitiv din schema finanțării europene nerambursabile, lăsând municipalitatea în căutarea unor surse alternative de finanțare. Ministrul a subliniat că pierderea acestor proiecte reprezintă o ratare uriașă pentru comunitățile locale, în condițiile în care banii europeni erau, în mare parte, nerambursabili.
„Este păcat că aceste proiecte sau cele care nu se vor realiza, nu se realizează, indiferent din ce zonă geografică a țării vorbim, pentru că astăzi aveam această oportunitate de a folosi fonduri europene, mare parte nerambursabile. Nu știm când o să ne mai întâlnim cu o asemenea oportunitate”, a punctat ministrul.
Acesta a reamintit că autoritățile locale au avut la dispoziție 4 ani pentru implementare, iar data de 30 august reprezintă termenul-limită absolut și de neextins pentru încărcarea recepțiilor în platformele naționale.
În timp ce la Buzău municipalitatea încearcă să gestioneze destrămarea proiectului și nemulțumirile proprietarilor ale căror blocuri au rămas neterminate, ministrul Dezvoltării a lansat un avertisment pentru toate primăriile din țară care mai au șantiere active pe proiecte finanțate prin PNRR. Peste 8.000 de proiecte sunt în toată țara care trebuie recepționate și închise din punct de vedere administrativ până la sfârșitul lunii august.
„Mesajul meu important către autoritățile locale pe PNRR este să nu aștepte ultima săptămână de finalizare a lucrărilor, pentru că recepția nu se face într-o zi. În 30-31 august noaptea, platformele se închid și nu o să mai aibă unde să încarce aceste documente. Degeaba s-a finalizat lucrarea dacă documentația nu este închisă”, a atenționat Cseke Attila.




Adaugă comentarii