O undă de șoc s-a propagat, la Buzău, în ultimele zeci de minute, după vestea că Sorin Lazăr, directorul Registrului Comerțului Buzău, s-a stins din viața, pe un pat de spital. Buzoianul, în vârstă de 57 de ani, ar fi suferit complicații cardiace pe fondul unei afecțiuni preexistente, iar în ultima perioadă ar fi fost internat la Terapie Intensivă, într-un spital din București. Din păcate, problemele medicale s-au agravat și buzoianul a murit în această dimineață.
Sorin Lazăr a fost unul dintre cei mai longevivi directori de instituție din Buzău. Din anul 1990 era angajat la Registrul Comerțului Buzău, iar din 2003 a fost numit director al acestei instituții. În septembrie 2007 a fost detașat, pentru o scurtă perioadă, și la București, pentru a ocupa funcția de director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului, numirea sa fiind făcută printr-un ordin al ministrului Justiției.
Sorin Lazăr era, de asemenea, unul dintre cei mai vechi membru PSD, fiind și consilier local.



Adaugă comentarii