Actualitate

Vești bune pentru fermieri: vor veni mai mulți bani de la UE

Comisia Europeană a anunțat, la începutul săptămânii trecute, intenția de a recurge la o rezervă de criză pentru sprijinirea fermierilor din România, Bulgaria și Polonia pentru compensarea pierderilor apărute pe fondul importurilor de cereale din Ucraina. Anunțul a generat un adevăprat scandal, ministrul Agriculturii fiind considerat direct răspunzător pentru această situație.

Perspectiva unei alocări mai mici de bani i-a determinat însă pe oficialii români să ia poziție, iar România a prezentat, la summitul dela Bruxelles, o moțiune. În urma acesteia, Comisia a revenit asupra deciziei, după cum a anunțat chiar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

”Fermierii români vor primi mai mulți bani de la Uniunea Europeană

Datorită eforturilor susținute ale Președintelui Iohannis, fermierii români vor primi mai mulți bani de la Uniunea Europeană. Președintele țării a subliniat în dialogul său cu Ursula von der Leyen că anumite aspecte nu pot fi analizate doar în baza datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, mai ales având în vedere înlesnirea exportului de cereale din Ucraina către piețele lumii. Mai mult decât atât Președintele Comisiei Europene a salutat moțiunea depusă de România în care erau specificate aceste aspecte și a reevaluat sumele pe care CE le va da drept compensație fermierilor din România.

Încă o dată suntem martorii unor schimbări benefice care nu pot avea loc decât în prezența dialogului deschis, a implicării active în prezentarea argumentelor în fața oficialilor de la Bruxelles. Doar niște cifre seci transmise dintr-un cabinet al unui minister aduc astfel de situații în rândul statisticilor nefavorabile”, a anunțat liderul PNL Buzău, Gabriel Avrămescu.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian