Proprietarii de mașini care locuiesc pe străzile pe care au fost amenajate parcări cu tarifare progresivă vor ajunge să plătească, anual, sume de patru ori mai mari decât prețul minim al unei parcări de reședință, suportat de locuitorii de la bloc! Concret, este vorba despre 1200 de lei, sumă care ar urma să fie achitată Primăriei sub forma unui abonament lunar de toți cei care își lasă mașini în fața porții, pe stradă, pentru că nu au loc de parcare în curte.
Noua taxa a fost anunțată de viceprimarul Ionuț Apostu, în timpul ultimei ședinte a Consiliului Local Municipal și va fi introdusă tocmai pentru a rezolva o problema pe care o întâmpină, în prezent, mulți buzoieni. Mai exact, mulți proprietari care nu-și pot băga mașinile în curte s-au trezit cu roțile blocate la autorismele lăsate pe stradă, în fața caselor, fiind nevoiți să achite taxe usturătoare. Pentru a evita astfel de situații, Ionuț Apostu spune că a fost creionat un proiect prin care va fi introdus acest abonament cu o valoare de 100 de lei lunar.
Consilierul municipal Silviu Roșioru a propus ca până la aprobarea acestui abonament, locuitorii caselor de pe străzi prevăzute cu parcări cu tarifare progresivă să fie scutiți de plata zilnică a parcării, sumele nefiind deloc de neglijat. Propunerea a fost respinsă. Mai mult, viceprimarul Ionuț Apostu a anunțat că sistemul parcărilor cu plata în funcție de timpul în care mașina este lăsată în acel loc va fi extins.
Potrivit primarului Constantin Toma, proiectul ar urma să fie pus în dezbatere publică pentru o perioadă de 30 de zile, timp în care buzoienii pot depune amendamente, iar în final va fi suspu votului consilierilor locali.
Valoarea noului abonament, de 100 de lei pe lună, ar putea da naștere unui val de nemulțumiri în rândul buzoienilor, în condițiile în care un abonamentul plătit de locatarii de la bloc pentru parcarea de reședință este de 300 de lei pe an, prețul putând crește doar dacă, în timpul licitației de atribuire, sunt înscrise mai multe persoane pentru același loc de parcare, câștigând cel care va da suma cea mai mare.




Adaugă comentarii