Actualitate

(VIDEO) Alertă în toată țara! Anunțul care dă fiori, făcut de meteorologi în videoconferința cu prefecții

Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății au organizat astăzi o videoconferință cu prefecții din întreaga țară, în urma avertizării fără precedent pentru România, care intră de sâmbătă, aproape în totalitate, sub avertizare cod roșu de caniculă.

Autoritățile centrale au transmis o serie recomandări privind măsurile ce vor trebui luate în fiecare județ în parte, astfel încât populația să fie protejată în fața caniculei ucigătoare.

Anunțul făcut de directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, dă cu adevărat fiori, pentru că aceasta a transmis că nu este exclus ca avertizarea cod roșu să fie prelungită și în primele trei zile ale săptămânii viitoare.

Ministrul liberal al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a cerut prefecților să convoace de urgență în ședință comitetele pentru situații de urgență, pentru a fi luate toate măsurile necesare. În plus, a transmis că se așteaptă ca instituțiile responsabile să coopereze, astfel încât să nu apară sincope care să conducă la situații neplăcute ori chiar la tragedii.

O serie de recomandări au venit și de la Ministerul Sănătății, prin vocea directorului Institutului Național de Sănătate Publică, Adriana Pistol. Aceasta a transmis punctual toate situațiile ce trebuie gestionate cu prioritate și cu atenție sporită în perioada următoare.

În alertă vor fi și inspectoratele pentru situații de urgență, mai ales că pe fondul caniculei și secetei pot să apară incendii de vegetație și situații în care să fie nevoie de transport de apă în localități.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian