Actualitate SĂNĂTATE

(VIDEO) Apel: ”Este nevoie de o echipă de eroi care să-și asume!”

Înființarea unor noi centre medicale de permanență, în județul Buzău, intră în linie dreaptă, iar primul astfel de obiectiv ar putea fi deschis în municipiul Buzău. Anunțul a fost făcut, seara trecută, la Focus TV, în cadrul unei dezbateri care a arătat că cel mai greu va fi ca medicii de familie să fie convinși să își asume gărzile în aceste așezăminte medicale. O întâlnire cu aceștia a fost convocată luni când la Buzău urmează să ajungă președintele Colegiului Medicilor din România. Între timp, Primăria Buzău este prima care răspunde apelului pentru alocarea spațiului necesar desfășurării unei astfel de activități.

Senatorul PNL de Buzău Vlad Pufu, cel care a anunțat, în urmă cu mai bine de 3 luni că va discuta cu autoritățile de la nivelul județului, cu medicii, dar și cu reprezentanții acestora la Centru, a explicat, la Focus TV, că sunt deja prime rezultate ale acestor discuții. Primul centru medical de permanență nou ar putea fi înființat în orașul Buzău. Parlamentarul a explicat că există deja intenția de principiu manifestată de doi medici de familie, dar pentru deschiderea unui centru este nevoie de o echipă de șapte medici. În trecut, astfel de inițiative au eșuat ca urmare a refuzului halatelor albe. Între timp, legislația s-a schimbat. Parlamentarul liberal consideră că asumarea, de către medici, a participării la înființarea unor astfel de centre, este un act de eroism, dar nu imposibil (vezi VIDEO):

Luni, întâlnire decisivă cu medicii de familie

Pentru a-i convinge pe medicii de familie să participe la deschiderea unor noi centre de permanență, în afara celor deja existente la Vernești, Berca și Vintilă Vodă, președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ.dr. Daniel Coriu, vine luni la Buzău. O întâlnire la care au participat prezența zeci de medici din județ va avea loc la Sala Mare a Consiliului Județean. Sunt mai multe teme pe agenda discuțiilor, dar cel mai important va fi mesajul președintelui structurii profesionale pentru mobilizarea medicilor de familie din județ.

 Primăria Buzău a găsit deja spațiul

Consiliul Local Municipal Buzău va dezbate și vota, în ședința de marțea viitoare, repartizarea unui spațiu cu destinație medicală pentru înființarea primului centru de permanență din orașul Buzău. Este vorba despre fostul LSM de pe strada Gârlași, intrarea în Dorobanți, care a funcționat, ultima oară, cu destinația de centru de vaccinare anti-COVID. Dacă aleșii vor vota pentru repartizarea acestui spațiu, mai departe, după constituirea echipei de medici, se va lua în discuție și implicarea pentru achiziția de aparatură și alte dotări. Oricum, gheața va fi spartă marți, municipalitatea buzoiană fiind prima care răspunde apelului.

Unde e marea problemă

Nu este prima oară când la Buzău se încearcă deschiderea unor centre medicale de permanență. Nu doar că demersurile nu au avut succes, dar sunt și cazuri în care unele, funcționale, s-au închis. La Pogoanele, centrul a funcționat timp de doi ani, apoi, în urma decesului unui medic și a plecării altuia, s-a închis și nimeni nu a acceptat să vină să completeze echipa. Așa se face că, în timp ce aparatura stă nefolosită, iar centrul, sub lacăt, oamenii din zonă bat zeci de kilometri până la Buzău când au o problemă medicală. Conducerea Direcției de Sănătate Publică Buzău, anunță, prin vocea directorului Cristina Ungureanu, că va continua discuțiile cu medicii:

”Un astfel de centru ar degreva foarte mult Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Chiar eu, în vară, am avut o problemă de sănătate într-o noapte și nu m-am dus la Urgențe , ci la centrul de permanență de la Vernești,  unde mi s-a acordat primul ajutor, eram într-o situație destul de critică… Acolo s-a creat o echipă, a fost voința medicilor la baza înființării acelui centru…”

Exemplul de la Vernești nu este imposibil de replicat, dar partea cea mai grea este să se creeze o echipă medicală:

”Medicii care vor sparge gheața vor fi niște eroi. Dar, ei vor avea spații adecvate, vor avea și aparatura necesară. De la ei așteptăm să înțeleagă că populația are nevoie de un astfel de centru de permanență. Pentru pacient și în beneficiul lui ar trebui să participe.” mai spune directorul DSP, Cristina Ungureanu.