Actualitate

(Video) Buzăul va avea 10 bazine de înot în mediul rural. Cine le va construi și când

Un proiect care ar reprezenta o premieră pentru județul Buzău a fost anunțat joi de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu. În total, ar fi vorba despre o investiție de 300.000 de euro, iar beneficiarii ar fi elevii din mediul rural.

Ideea aparține președintelui Petre Emanoil Neagu care a și fost cel care a anunțat proiectul care deja a fost pus pe hârtie. Este vorba despre construirea în județ a a 10 bazine de înot pentru copii.

„Am un proiect personal, pot să spun, pe care mă gândesc să îl implementăm de anul viitor. Este vorba despre construirea în judeţ a 10 bazine de înot, nu pentru agrement, ci pentru copii care învaţă în şcolile din judeţ, ca aceştia să poată merge în aceste locuri să îşi desfăşoare orele de sport în tot timpul anului. Nu inventez eu apa caldă, am văzut ceva asemănător în ţări mult mai dezvoltate şi am discutat acest proiect cu cei din aparatul tehnic al Consiliului Judeţean şi chiar cineva ne-a făcut un proiect pentru un astfel de bazin”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Construirea celor 10 bazine de înot ar costa circa 300.000 de euro, iar pentru realizarea proiectului este nevoie de parafarea unor parteneriate între Consiliul Judeţean şi câte 3-4 primării din judeţ care să fie arondate fiecăruia din cele 10 obiective.

„Ne-a făcut cineva un proiect pentru un astfel de bazin. Ar costa undeva la 300.000 de euro construcţia propriu-zisă, fără utilităţile la care ar trebui racordat. Nu ar fi o sumă foarte mare. Prin parteneriate între primării şi Consiliul Judeţean ar putea fi făcute. Trebuie însă văzut foarte clar. Să le amplasăm acolo unde sunt copii în şcoli şi ar avea cine să beneficieze de ele. M-am gândit ca astfel de zone ar fi oraşele mai mici din judeţ: Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele.

Nu am identificat încă sursa de finanţare, dar nu spun că nu ar putea fi făcute cu resurse proprii, însă trebuie foarte bine gândită treaba. Întâmplarea face că anul viitor este unul preelectoral, or pe mine nu mă interesează să fac acest lucru pentru capital electoral.

Este un proiect personal şi dacă o să reuşesc să îl pun în practică trebuie să fac în aşa fel încât el să fie fezabil, adică să mă asigur că odată construit un astfel de obiectiv acele comunităţi au cum să îl întreţină, pentru că nu vreau să mai le arunc în spate o cheltuială în plus”, a spus Neagu.

De asemenea, preşedintele CJ Buzău a explicat că respectivele bazine de înot vor fi destinate elevilor şi nu pentru agrement. Elevii vor putea ţine aici prin rotaţie orele de sport, iar de instruirea acestora ar trebui să se ocupe profesorii de educaţie fizică şi sport prin realizarea unui protocol cu inspectoratul şcolar.