Cercetătorii de la Institutul Național pentru Fizica Pământului și profesori universitari din cadrul Facultății de Geologie și Geofizică din București și Facultății de Știința și Ingineria Mediului din Cluj Napoca au adus Laboratoarele Itinerante STEAM EXPERIENCE la Buzău. Este vorba despre o serie de activități interactive prin care elevii dar și profesorii au ocazia să descopere, prin experimente și ateliere, fenomenele naturale, tehnologii moderne și impactul științei asupra vieții cotidiene.
Prima oprire a caravanei ”Știința vine la tine” a fost la Colegiul Național Pedagogic. Cercetătorii și profesorii universitari au venit pregătiți cu expoziții, cu instrumente științifice, demonstrații și ateliere tematice dedicate celor patru elemente esențiale – Pământ, Aer, Apă și Energie . De exemplu, cercetătorii de la Institutul Național pentru Fizica Pământului le-au arătat participanților cum se produce un cutremur dar și cum sunt localizate seismele. De asemenea, elevii au putut vedea și care este comportamentul unei clădiri în timpul unui cutremur, în timp ce profesorii universitari de la Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca le-au vorbit participanților despre poluanții atmosferici și calitatea aerului.
Activitățile au fost organizate în cadrul programului Scoala Altfel și au inclus 7 ateliere de educație pentru geoștiințe, cu experimente, activități hands-on cu kituri educaționale, însoțite de explicații accesibile, dar și la expoziția interactivă pregătită de cercetători în incinta colegiului:
- Exploratori ai Pământului: Cutremure și efectele lor;
- Construieste-ţi propriul seismograf!;
- Geologia în farfurie;
- Detectivi în timp;
- Explorăm consumul de apă și învățăm Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) prin joc;
- Apa între necesitate și amenințare.
Profesorii universitari veniți la Buzău spun că este mare nevoie de astfel de activități interactive în rândul copiilor, de la vârste cât mai fragede, tocmai pentru că este nevoie de specialiști în aceste domenii de cercetare iar dragostea față de știință trebuie cultivată de pe băncile școlii.
La activitățile de astăzi, au participat 350 de elevi și profesori de la Colegiul Pedagogic. Mâine, caravana se va muta la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău unde va fi o zi dedicată profesorilor din diferite școli ale județului, cu ateliere STEM şi recomandări pentru integrarea științei în activitățile educative. Pe 17 decembrie, caravana va ajunge în comunitățile rurale în Vintilă Vodă. Acolo vor avea loc ateliere pentru elevi de la clasele pregătitoare la gimnaziu.









Adaugă comentarii