Actualitate

(VIDEO) “Cât e Siriul de mare”, piesa regretatului artist Benone Sinulescu, așa cum nu a auzit-o nimeni. Interpretarea care uimește

„Cât e Siriul de mare”, una dintre cele mai cunoscute melodii ale regretatului artist Benone Sinulescu, o piesă al cărei refren a fost ales să anunțe ora exactă răsunând din turnul Palatului Comunal, a devenit, de-a lungul timpul, un adevărat imn al localității de munte în care s-a născut marele artist. Este, totodată, una dintre cele mai cunoscute piese din județul Buzău, renumită în întreaga țară.

Aleasă de multe ori de artiști în cadrul festivalurilor sau concursurilor de muzică populară, melodia “Cât e Siriul de mare” a fost interpretată recent într-o manieră cu totul inedită. Membrii grupului psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, cel mai cunoscut grup de muzică bizantină din țară, au postat pe rețelele de socializare un clip în care interpretează piesa artistului Benone Sinulescu. Nu oriunde, ci chiar pe malul lacului Siriu, în localitatea natală a regretatului artist.

Înregistrarea, postată de dirijorul şi fondatorul grupului Tronos, părintele Arhidiacon Mihail Bucă, pe pagina sa de socializare a strâns mii de vizualizări și aprecieri.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian