Actualitate

(Video) Cum își începe ziua premierul Marcel Ciolacu. A postat totul pe TikTok

Marcel Ciolacă surprinde pe TikToK. Premierul României, candidat din partea Partidului Social Democrat la alegerile prezidențiale, a postat sâmbătă după amiază un video în care arată cum se pregătește pentru o zi la Guvern.

Clipul video are puțin peste 2 minute și este creat după modelul influencerilor care folosesc acest content pentru a atrage urmăritori, mai ales din generația tânără.

Concret, „Get ready with me, să mergem la Guvern”, își îndeamnă Ciolacu urmăritorii cărora le arată cum își face cafeaua la aparat, își prezintă ținuta zilei din care nu lipsesc „celebrii pantofi cu talpă roșie”.

„Nu e o plăcere să te trezești așa de dimineață. (…) Sunt cam pe mod diesel, mai ales după campania electorală, am pornirea mai grea dimineața. În afară de șocul pe care l-am avut, ai un sentiment că te-a lovit trenul. De fapt, m-a și lovit trenul”, le-a mărturisit  Ciolacu urmăritorilor.

Clipul a atras milioane de vizualizări deși, în momentul postării, premierul României avea pe contul său 143.000 de urmăritori.  Acesta a fost primul conținut video adoptat după trendul influencerilor, după alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu fiind din ce în ce mai activ pe Tik ToK.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian