Profesorul Elena Năstăsoiu, candidatul AUR pentru Primăria Buzău, care s-a retras din cursă chiar în ultima zi în care mai puteau fi depuse candidaturile și a denunțat, în miez de noapte, problemele din AUR, s-a alăturat PNL. Alături de ea au venit și ceilalți candidați care s-au retras din cursă și care acum și-au declarat susținerea pentru Carmen Ichim, candidatul PNL la Primăria Buzău, și proiectele sale.
Anunțul a fost făcut seara trecută, într-o conferință de presă. Elena Năstăsoiu a explicat că retragerea sa din cursa pentru primărie a avut un impact puternic, ceea ce a și dorit, de altfel, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la problemele din partid. A explicat, însă, și de ce a ales să o susțină pe Carmen Ichim și să se alăture echipei PNL.
De altfel, și Carmen Ichim este convinsă că proiectele comune pe care le au vor fi de bun augur pentru buzoieni.
Alături de Carmen Ichim este și fostul coordonator AUR de la sectorul 1 București, Mihai Dojană, care va fi directorul de campanie al candidatului PNL la Primăria Buzău.
Liderul interimar al PNL Buzău, Adrian Mocanu, spune că organizația are porțile deschise pentru toți cei care vor să se alăture liberalilor.
Despre modul în care s-a retras Elena Năstăsoiu din cursa electorală și acuzațiile făcute la adresa AUR, Șansa News a scris aici.
Adaugă comentarii