Actualitate

(Video) Directorul Casei de Pensii Buzău : ”Această lege a adus o echitate: contribuții egale, pensii egale”

Sunt zile de foc pentru angajații Casei Județene de Pensii Buzău care se confruntă cu un val de sesizări primite de la pensionarii nemulțumiți de deciziile de recalculare. Timp de șase ore pe zi, zece angajați primesc, la ghișeele special amenajate, adresele pensionarilor care cer informații suplimentare după ce au citit documentele primite acasă. Cele mai multe dintre sesizări sunt lăsate de beneficiarii pensiei minime sociale care primesc 1.281 de lei și sperau la o majorare după recalculare.

Un prim răspuns oficial pentru acești oameni a venit abia astăzi, în timpul ședinței Colegiului Prefectural, de la Carmen Androne.  Directorul Casei Județene de Pensii a explicat că această lege aduce o echitate în sistemul public de pensii și că pensionarii trebuie să înțeleagă că nimănui nu i-a scăzut pensia, însă, „dacă contribuția la stat a fost mica și pensia este mica, dacă contribuția la stat a fost mare și pensia e mare.

”Și noi am fost luați prin surprindere pentru că imediat ce au primit aceste decizii, pensionarii s-au prezentat în număr destul de mare la ghișeu pentru a obține lămuriri suplimentare. Trebuie să înțeleagă toți pensionarii din județul Buzău că nimănui nu-i scade pensia. Dimpotrivă, 80,84% au beneficiat de creșteri masive între 20 și 60%, adică 85.408  persoane au primit creșteri. Acest lucru nu trebuie ignorat pentru că legea asta a vrut, respectiv să aducă echitate în sistemul public de pensii.

Aceasta lege a adus o echitate în sistemul public de pensii, respectiv la contribuții egale, pensii egale, dar dacă eu am contribuit la buget cu sumă mica, am pensie mica. Dacă am contribuit cu sumă mare, am pensie mare. Egalitatea constă la numărul de ani în care am contribuit pentru care se acordă puncte. Am rugămintea către toți pensionarii să nu fie atât de asaltați de problema asta. Primesc decizia și vin imediat la Casa e Pensii. Noi nu putem să rezolvăm problema pe loc. O soluție elegantă ar fi să se adreseze și la ghișee dar și prin mail, fax sau Poștă”,  a fost mesajul directorului Casei Județene de Pensii Buzău.

Cât despre pensionarii cu pensia minima socială, Carmen Adrone a explicat că sunt persoane fără vechime și care pe principiul contributivității au primit sume foarte mici, chiar și de doi lei. Totuși aceștia au ajuns să primească suma de 1.281 de lei, diferența fiind suportată din bugetul de stat.

”Beneficiarii pensiei minime sociale sunt pensionari care nu au vechime, a căror pensie pe principiul contributivității este și de 2 lei sau 200 de lei. Diferența până la 1.281 este suportată de la bugetul de stat. De exemplu, i-a crescut de la 200 la 400 dar nu a ajuns la 1.281 lei și atunci pe decizie îi apare că se menține în plată indemnizația minima garantată, adică 1281 de lei. Aici avem cele mai multe solicitări” a spus Carmen Androne.

La nivelul județul Buzău sunt 10.000 de beneficiari ai pensiei minime sociale.

”Menționăm faptul că, persoanele care beneficiază de pensia minimă socială vor primi, începând cu 1 septembrie 2024, același cuantum, respectiv 1281 lei, cu rezerva că pe noua decizie de recalculare această sumă nu este evidențiată deoarece diferența dintre valoarea pensiei cuvenite fiecăruia, acordată pe principiul contributivității și cuantumul indemnizației sociale pentru pensionari este suportată din bugetul de stat. În concluzie, nicio pensie nu va fi mai mică decât pensia aflată în plată.

Toți pensionarii din județul Buzău, în număr de 105.868 vor primi în luna septembrie 2024 taloanele de pensie,

Autorul știrilor

Marilena Dinu

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Deci, ca sa intelegetti toti palmasii!!! Un senator, un grangure care castiga mii de euro pe luna o sa ia pensia si mai mare, iar pe voi, saracanii, din mila pentru voi, o sa va dea aceeasi pensie de kkt! Asta este, bogatii vor fi si mai bogati, saracii in mode echidistant (nu echitabil) si mai saraci! SARAKIILOR!

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian