UPDATE: Trei persoane au fost transportate la spital, în urma accidentului de la Costești. Este vorba despre șoferii implicați în incident și o pasageră.
“Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcția Buzău către București de către un șofer buzoian, de 56 de ani, și mașina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto de 65 de ani, din Ilfov.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi șoferi și a unei pasagere din autovehiculul buzoianului, o femeie de 32 de ani, de asemenea din Buzău.
Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a anunțat IPJ Buzău.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Al doilea accident grav produs astăzi pe Șoseaua Europeană, în județul Buzău, a fost înregistrat la Costești. În dreptul unui punct ITP din localitate, două mașini s-au ciocnit violent. În urma impactului, ambele au fost avariate serios.
De asemenea, transmite IPJ Buzău, 3 persoane aflate în cele două vehicule au fost evaluate la fața locului de către echipajele medicale sosite de urgență.
Adaugă comentarii