Începe Programul Rabla Local, la nivelul municipiului Buzău. O mie de proprietari care vor casa mașinile mai vechi de 15 ani vor beneficia de o primă de casare de 3.000 de lei.
Consilierii locali s-au reunit astăzi, 10 aprilie, în ședință extraordinară și au aprobat participarea Primăriei Buzău în program. Potrivit regulamentului, buzoienii care dețin o mașină mai veche de 15 ani și vor să o schimbe cu una nouă, mai sigură și mai puțin poluantă, trebuie să depună cererile de înscriere în program la Administrația Fondului de Mediu, online, odată ce va fi dat startul acestei etape. Ulterior, pentru cererile acceptate, dosarele vor trebui depuse la Primăria Buzău.
În final, buzoienii care vor avea îndeplini toate criteriile și vor fi acceptați în programul Rabla Local vor primi o sumă de 3 000 de lei pe care o vor putea folosi la achiziționarea altui vehicul. De la Fondul de Mediu se asigură 2.400 de lei pentru fiecare mașină casată, iar Primăria Buzău alocă diferența de 600 de lei. De menționat, însă, că proprietarii de mașini vechi nu vor fi obligați să folosească prima de 3 000 de lei pentru achiziționarea unei mașini noi.
Din estimările municipalității, în oraș sunt circa 20 000 de mașini mai vechi de 15 ani, aflate în proprietatea cetățenilor. 21 aprilie este data la care primăriile se pot înscrie în programul Rabla Local.
Atenție, însă, proprietarii de mașini vechi, casate prin intermediul Rabla Local, vor avea și obligații:
„Una dintre noile reguli ale programului Rabla Local stabilește că cei care vor primi 3.000 de lei pentru casarea unei mașini vechi nu vor putea să-și cumpere, timp de trei ani, o mașină cu un nivel de poluare mai mic de Euro 5. Înainte, restricția viza mașinile cu normă de poluare de până la Euro 4”, anunță Ionuț Milea, primarul din Nehoiu, programul desfășurându-se și la nivelul orașului.
Adaugă comentarii