Asociația ”Moldova vrea autostradă” a lansat un adevărat maraton, prin care le prezintă urmăritorilor din mediul online stadiul lucrărilor pe Autostrada A7 de la Ploiești până la Pașcani. Așa-numitul ”dronathon” constă în imagini surprinse cu ajutorul unei drone de-a lungul viitoarei șosele de mare viteză. De la momentul lansării acestui maraton până acum au fost publicate deja imagini de pe 5 loturi, respectiv toate cele trei loturi ale tronsonului Ploiești – Buzău, și primele două din cele patru loturi în care este împărțit cel mai lung tronson, Buzău – Focșani.
În cele mai multe cazuri, ONG-ul remarcă mobilizarea de pe șantiere, dar își declară scepticismul privind respectarea termenelor finale.
”Primul lot este Dumbrava-Mizil, pe care lucrează Asocierea IMPRESA PIZZAROTTI & C. S.P.A. – PIZZAROTTI S.A. – RETTER PROJECTMANAGEMENT S.R.L, de lungime 21 km si stadiu fizic de execuție de 69% conform ultimei raportări CESTRIN. Termen de finalizare a proiectului este octombrie 2024 (revizuit după problemele cu pânza freatica). Desi mobilizarea este foarte buna in acest moment, suntem sceptici legat de încadrarea in termenul stabilit, cantitatea de lucrări rămasă de executat fiind una considerabila”, scriu cei de la Asociația ”Moldova vrea autostrada”.
Aceleași rezerve privind încadrarea în termenul oficial sunt exprimate și în cazul celui de-al doilea lot.
Cu totul alta e situația în cazul lotului 3, unde utilajele au intrat pe șantier abia la 1 martie anul acesta, din cauza întârzierilor cauzate de contestații. Deși a durat foarte mult până la semnarea contractului, ONG-ul remarcă progresul făcut de turci:
”După o întreagă Saga care nu i-a costat nimic pe cei din Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), dar pe noi toți ceilalți ne-a costat 2 ani de zile irosiți, turcii de la Nurol au început treaba si par a face progrese relativ repede, stadiul fizic raportat de CESTRIN fiind de 5%.”
Nici în cazul primelor două loturi ale tronsonului Buzău – Focșani ONG-ul nu e optimist. Pe primul, de pildă, Buzău – Vadu Pașii, principala problemă o reprezintă podul peste râul Buzău.
”Stadiul fizic la ultima raportare a CESTRIN pe acest lot este de 35%, contractul conținând 4.6 km de autostrada si aproximativ 8 km de drum de legătură, termenul de finalizare fiind luna august a acestui an. Segmentul va avea 1 nod rutier si 4 poduri si pasaje (din care cel peste râul Buzău va fi al doilea ca lungime in Romania – aproximativ 1.3 km), probabilitatea de a finaliza complet acest contract in termenul 4.08.2024 fiind scăzută, in ciuda unei mobilizări exemplare a UMB”.
În fine, ultimele imagini surprinse și încărcate până acum vin de pe lotul al doilea, Vadu Pașii – Rm. Sărat, care măsoară aproape 31 de km.
”Stadiul fizic la ultima raportare a CESTRIN este de 37%, dar realitatea din teren arata ca s-a turnat deja un prim strat de asfalt pe o mare parte a acestui lot. Mai este însă de lucru la cele 12 poduri și pasaje, cel mai lung având aproape 800 de metri (podul peste râul Râmnic și DN 22) si fiind de complexitate tehnica ridicata, precum si la spațiul de servicii tip S1. Anunțurile optimiste ale autorităților, conform cărora in acest an va fi inaugurat tot tronsonul Buzau-Focsani, sunt la limita, de altfel termenul de finalizare contractual fiind 5.04.2025”.
Oficialii din Transporturi sunt însă optimiști și își mențin poziția exprimată în mai multe rânduri, și anume că anul acesta se va circula pe primii kilometri ai A7, iar unele loturi vor fi gata chiar înainte de termen.
la pomul laudat sa nu te duci cu sacul