Forțe sporite de poliție au acționat, în ultimele zile, pe raza județului, pentru a preveni ilegalitățile și a crește climatul de siguranță publică. În prim-planul acțiunilor s-au aflat și cele de informare, prevenire și combatere a consumului de droguri. Iar în unele cazuri, au existat și surprize. Trei buzoieni au fost prinși, în timp ce erau într-un club, având asupra lor substanțe psihoactive.
Momentul respectiv a fost filmat de martori, care au asistat la descinderea poliției și identificarea celor trei consumatori de substanțe halucinogene. Imaginile au fost surprinse într-una din cele mai cunoscute și aglomerate discoteci din municipiul Buzău, în mare vogă în rândul tinerilor.
”Poliţiştii au desfăşurat acţiuni în vederea informării, prevenirii şi combaterii consumului de substanţe psihoactive. În timpul acţiunilor au fost depistaţi într-o societate comercială 3 bărbaţi cu vârstă cuprinse între 32 şi 44 de ani, asupra cărora în urma controlului corporal au fost găsite pliculeţe cu o substanţă susceptibilă de a avea efecte psihoactive, fiind confiscate şi predate Serviciului Combaterea Criminalităţii Organizate în vederea stabilirii naturii substanţei și luarea măsurilor legale, conform competenței”, au transmis reprezentanții IPJ Buzău.
La amplele acțiuni ce au avut loc în week-end au luat parte poliţişti de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale și intervenţie rapidă.
În total au fost verificate şi legitimate aproximativ 200 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic pentru control aproximativ 100 de autovehicule. În 14 cazuri, conducătorii auto s-au ales cu dosare penale.
Adaugă comentarii