Seceta a făcut prăpăd pe câmp, iar agricultorii abia au ce recolta. Singurii care pot spera la o producție satisfăcătoare sunt fermierii care au irigat, în timp ce, pentru restul, lanurile de culturi au fost topite de arșiță. În aceste condiții, Direcția Agricolă a cerut declararea Buzăului județ calamitat, cel puțin pentru culturile de grâu, rapiță și orz. Însă, când a venit vremea constatărilor în teren, specialiștii au realizat că situația este foarte gravă și este nevoie de o schimbare rapidă a legislației care să vină în ajutorul fermierilor afectați de secetă. Astfel, la solicitarea agricultorilor, Direcția Agricolă Buzău a trimis, în cursul zilei de marți, 2 iulie, o adresă la Ministerul Agriculturii prin care cere schimbarea condițiilor de acordare a despăgubirilor.
Cosmin Florea, directorul Direcției Agricole Buzău, a declarat pentru sansanews.ro că este un demers făcut în premieră și care, dacă va fi aprobat, va ajuta fermierii din toată țara.
În prezent, acordarea de despăgubiri se face după o formulă care include producția fermierului pe ultimii cinci ani, din care se exclud, anul cel mai slab și cel mai bun. Dar, formula aceasta i-a adus pe fermieri în situația de a nu fi despăgubiți, caz în care acum se propune ca etalonul după care se face calculul să fie producția medie comunicată de INS, pentru perioada respectivă, pentru județul Buzău.
”În locul acelui an secetos, o să venim cu producția medie comunicată de INS care este una mult mai bună”, a spus Cosmin Florea.
Cu alte cuvinte, sunt aceiași fermieri loviți de secetă ani la rând. Mai mult, directorul Cosmin Florea spune că nici agricultorii care irigă nu o duc mai bine tocmai pentru că lipsa precipitațiilor afectează și furnizarea apei de către ANIF, prin Canalul Vest. De altfel, în cursul zilei de marți, 2 iulie, ANIF a primit o adresă prin care se anunța faptul că astăzi, 3 iulie, instituția nu va mai primi apă pentru irigații. Detalii AICI.
Cum în noaptea de marți spre miercuri a plouat, Hidroelectrica Buzău a trimis o nouă adresă prin care anunța faptul că în cursul zilei de miercuri va fi furnizată apă pentru irigații, însă pentru următoarele trei zile fermierii vor primi irigații cu program, timp de 4 ore pe zi.
Potrivit Direcției Agricole, Ministerul Agriculturii ar agrea propunerea fermierilor buzoieni și ar urma ca aceasta să fie adoptată printr-o Ordonanță de Urgență.
Adaugă comentarii