Actualitate Agricultura acum

(Video) Oportunități de finanțare pentru fermieri. ”Nu-i timp de pierdut”, le-a spus Daea potențialilor beneficiari din Buzău

Planului Național Strategic , un obiectiv strategic care stabilește drumul agriculturii românești din prezent până în 2027, a fost prezentat astăzi fermierilor din Buzău. În total sunt puse la bătaie, pentru următorii patru ani, nu mai puțin de 15,8 miliarde de euro. Oportunitățile de finanțare au fost prezentate în cadrul ”Caravanei Cunoașterii”, conferință la care au participat aproape 140 de persoane, chiar de ministrul Petre Daea.

Oficialul a venit la Buzău cu un mesaj clar și anume că nu este timp de pierdut pentru că primele proiecte pot fi depuse chiar din luna aprilie.

De altfel, Ministrul Agriculturii este de părere că toate cele 15,8 miliarde de lei trebuie cheltuite astfel că așteptările de la fermierii români sunt foarte mari.

Planul Național Strategic urmărește mutarea accentului de la conformitate către rezultate și performanță, creșterea ambițiilor în materie de mediu și climă și bunăstarea animalelor, un grad ridicat de flexibilitate în stabilirea regulilor detaliate de eligibilitate și selecție precum și extinderea sectoarelor pentru care se acordă finanțare din PNS.

Astfel, printre noile oportunități de finanțare pentru perioada 2023-2027 se numără bunăstarea la taurine, măsură introdusă tocmai pe fondul diminuării efectivelor de animale.

Crescătorii de animale din Buzău sunt de părere că vor profita de această oportunitate și vor depune proiecte.

În Buzău avem, deocamdată, o mie de fermieri care primesc bani de la stat pentru creșterea bovinelor.

Irigațiile reprezintă un alt sector pentru care vor putea fi atrase fonduri. La Canalul Siret Bărăgan lucrările vor începe în acest an.

Totuși sunt și fermieri care spun că nu va fi ușor să accesezi aceste sume puse la bătaie prin PNS. Primele proiecte vor putea fi depuse din luna aprilie.