Avansează lucrările pe autostrada Pietroasele-Buzău, ultimul lot intrat în execuție din autostrada Ploiești-Focșani. Lucrările au început în vara anului trecut, după o serie de contestații care au amânat acest moment. Însă, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, constructorul s-a mobilizat destul de bine, astfel că, în prezent, stadiul lucrărilor a trecut de 40%.
O premieră a fost înregistrată marți, când a fost montat primul tablier metalic de pe acest lot. Este vorba despre o componentă realizată folosind o tehnologie de ultimă generație.
“Au fost finalizate lucrările de montare a tablierului metalic la un prim pasaj pe autostradă peste DN2B, o structură cu 3 deschideri. Greutate acestuia este de 419 tone.
Tablierul metalic aferent acestui lot este produs in România, de către o societate cu capital românesc (MSI) cu utilizarea unei tehnologii robotizate, de ultimă generație (2025). Procedeul de sudare sub strat de flux (SAW-Submerged Arc Welding) se aplică în cazul sudării recipienţilor sub presiune, în industria navală, a construcţiilor civile, poduri, zgârie-nori, în industria grea, în general la fabricarea elementelor structurale cu portanţă ridicată”, anunță secretarul de stat Irinel Scrioșteanu.
Muncitorii sunt mobilizați pe șantier în continuare, astfel încât până în vară să fie realizate alte etape extrem de importante.
- “-au început să fie aduse în șantier elementele tablierului metalic pentru următorul pasaj, ultima montare fiind estimată pentru luna iunie;
- -se lucrează la toate structurile, dintre care 3 necesită montarea tablierului metalic;
- -se execută lucrări pe întregul amplasament al șantierului, fiind desfășurate inclusiv lucrări de realizare a stratului de balast stabilizat cu ciment și lucrări de așternere a asfaltului.”
Execuția Lotului 3 Pietroasele-Buzău a început vara trecută.
Pe acest lot, sunt prevăzute următoarele lucrări principale:
- -13,9 km lungime traseu
- -2 noduri rutiere
- -8 poduri și pasaje, dintre care un pasaj de complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1260 metri
- -1 parcare (stânga/dreapta) tip S3
- -1 Centru de Întreținere și Coordonare
- -perdele forestiere (35.6247 ha)
- -12 spații de încărcare a autoturismelor electrice.
Adaugă comentarii