Actualitate

(Video ) Prăpăd! Zeci de minute de ploaie însoțită de grindină. Un pod de tuburi a cedat

sursa foto: MEteo Buzau Original, Gabriel-Lavinia Ene

A plouat torențial în mai multe zone ale județului, iar în unele sate cu grindină și rafale de vânt puternic. În urma precipitațiilor abundente au rămas grădini distruse și curți inundate. De asemenea, un pod de tuburi a fost distrus.

O ploaie de jumătate de oră a făcut prăpăd în mai multe sate din comuna Topliceni. La Căieri, de exemplu, piatra a avut dimensiunea cireșelor. Localnicii spun că munca lor din această primăvară este complet distrusă.

”Cam 30 de minute a plouat. A stricat totul: via, legumele, florile”, ne-a spus Lăcrămioara Avram.

La fel de tare a plouat și în satul Băbeni, din comuna Topliceni. Primarul comunei spune că sunt cetățeni care au anunțat că le-a intrat apa în curte și au solicitat motopompele Primăriei.  

Ploaie torențială a fost și în alte zone din județ. De exemplu, la Istrița de Jos s-a acționat cu rachete antigrindină, informează Meteo Buzău Original.

Surse din cadrul ISU Buzău ne-au informat și podul din tuburi, care asigura ruta Brăești-Bozioru a fost distrus, fiind în acest moment impracticabil. În zonă au ajuns pompierii de la serviciul voluntari din comuna Pârscov. Aceștia intervin cu autospeciala din dotare și vor asigura monitoriza zona până la scăderea nivelului apei.

A plouat astăzi și la la Cozieni, Pârscov-Lunca Frumoasă și Măgura.

Până în acest moment nu există solicitări pentru intervenția pompierilor de la ISU Buzău pe numărul unic de urgență 112.

Revenim cu detalii