Actualitate

(Video) Prefectul Buzăului, probleme în cabina de vot. Ce a declarat la ieșirea din secție

Daniel Țiclea, prefectul județului Buzău, a votat la una dintre secțiile amenajate în incinta Școlii nr .5 „Dionisie Romano”. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a venit la vot însoțit de fiica sa, minoră, care i-a stat alături inclusiv în cabina de vot, în final fiind și cea care, la îndrumarea tatălui, a introdus toate cele cinci buletine în urne.

Totuși, în timpul votului, prefectul Buzăului a sesizat o problemă: ”Nu am tușieră aici”, a spus Daniel Țiclea, la câteva secunde după ce a intrat în cabina de vot. Membri din secția de vot au răspuns prompt având și o explicație pentru această situație:

”Imediat. Nu aveți tușieră acolo. Vă ajutăm noi. Dacă o lăsăm acolo…”, i s-a răspuns prefectului.

De altfel, este pentru prima dată când alegătorii primesc tușiera în cabina de vot. În unele secții, aceasta este lăsată în cabină, în timp ce în altele tușiera este oferită la cerere.

președinta BEJ Buzău

”Tușiera o folosește în cabina de vot. Având în vedere faptul că sunt cinci buletine de vot, am apreciat că poate nu este suficient tușul care se ia o dată și atunci ca să nu fie nevoie să iasă și să intre în cabina de vot, vom da câte o tușieră”, a declarat Paraschiva Dumitru, președinte BEJ Buzău.

Votul prefectului a continuat fără alte probleme, iar la ieșirea din secția de vot, acesta a vorbit despre cât de important este ca tinerii să fie crescuți cu încrederea că fiecare vot contează și că prezența la urne este extrem de importantă, acesta fiind motivul pentru care a ales să-și aducă fetița în secția de vot.

„În primul rând, și anul acesta sunt un milion de tineri care împlinesc 18 și eu nu sunt convins că au cultura votului. În al doilea rând, cred că una dintre modificările care poate fi adusă legislației este să se prevadă expres că putem să fim însoțiți la vot de copiii minori pentru că în felul acesta le vom dezvolta cultura și respectul pentru vot, acest drept democratic. Principala mea problemă este prezența la vot și eu sper ca la finalul acestei zile să nu mai fim nevoiți să tragem concluzia că unul din doi locuitori reali ai municipiului Buzău nu a fost convins să meargă vot”, a declarat Daniel Țiclea.

De altfel, prefectul a comentat și prezența la vot înregistrată până la ora 9.00, când prezența la urne a fost de 6,25%.  

”Din analiza pe care am făcut-o pentru ora 9.00, mie mi se pare că se respectă exact trendul din 2020. Atunci, municipiul Buzău a avut cea mai scăzută prezență din județul Buzău, mult sub medie, aproape la jumătate”, a spus prefectul Daniel Țiclea.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian