Actualitate SĂNĂTATE

(VIDEO) Primul medic sosit la Spitalul Smeeni după inaugurarea celei mai moderne baze de tratament din Regiunea S-E

Spitalul de Boli Cronice Smeeni, o unitate propusă spre desființare în anul 2010, se transformă ușor, dar sigur, într-unul dintre cele mai moderne spitale. Grație investițiilor din ultimii ani, adresabilitatea la Smeeni este în creștere, aici ajungând foarte multe persoane care au nevoie de recuperare după diverse intervenții. Însă, investițiile în aparatură și clădiri atrag și medicii.

Spitalul Smeeni va avea, în curând, un medic pediatru, un specialist care i-a lipsit unității medicale până acum. Dr. Mirela Dan, un medic tânăr, din Capitală, a fost repartizat, după examenul de rezidențiat, la Spitalul Smeeni. Deși este vorba despre un spital mic, din provincie, tânărul medic nu a refuzat oferta. S-a documentat în legătură cu unitatea din comuna buzoiană, iar când a aflat despre modul în care se prezintă spitalul, despre deschiderea conducerii spitalului și eforturile de a dezvolta unitatea, medicul pediatru a acceptat să profeseze în județul Buzău.

Tânărul medic recunoaște că un cuvânt greu în alegerea făcută l-a avut de spus echipa găsită la Smeeni. Însă, a contat foarte mult și modul în care se prezintă spitalul.

Medicul Mirela Dan își va începe activitatea la Spitalul de Boli Cronice Smeeni în circa o lună. Este conștientă că nu îi va fi ușor, având în vedere că vine într-un spital care nu a mai avut pediatru, dar nimic nu o face să se îndoiască de alegerea sa. Din contră, vede totul ca pe o provocare, ca pe o șansă de a învăța mai mult și de a deveni un medic specialist apreciat.

În ultimii ani, Spitalul Smeeni a beneficiat de importante investiții în aparatură, și nu numai. Săptămâna trecută a fost inaugurată una dintre cele mai moderne baze de tratament din țară. Detalii, AICI.


Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian