Actualitate SĂNĂTATE

(Video) Protest la Spitalul Județean! Medicii, asistentele și personalul auxiliar amenință cu greva generală

A fost protest joi în fața Spitalului Județean Buzău. Medicii, asistentele și personalul auxiliar și TESA, afiliați sindicatului ”Solidaritatea Sanitară”, și-au strigat drepturile în fața unității medicale. Protestul a fost unul pașnic și s-a desfășurat în pauza de masă, fără a perturba activitatea medicală.

Angajații din spital sunt nemulțumiți de nivelul salariilor și dar și cel al plăților pentru gărzi, sume care au rămas la nivelul anului 2018. Printre medicii care au protestat astăzi a fost și Adrian Zoican,medic urgentist, dar și Victor Ioniță, medic ATI.  Potrivit sindicaliștilor, creșterile salariale propuse de guvernanți nu acoperă nici măcar rata inflației din ultimii ani.

Sindicaliștii din ”Solidaritatea Sanitară” susțin că guvernanții au reușit să divizeze cele două sindicate reprezentative din sănătate, după ce au existat negocieri separate cu cei de la Sanitas.

Cadrele medicale sunt decise să meargă mai departe cu seria protestelor și spun că ceea ce s-a întâmplat astăzi este doar o repetiție pentru marele protest din 11 martie de la București. După această data vor declanșa greva generală.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian