Pugilistul Bogdan Dinu, singurul român care a luptat pentru centura de campion mondial la categoria grea, la profesioniști, a fost, zilele trecute, invitatul lui Dan Răspopa, la emisiunea Țoc Șou. În timpul interviului portret, realizatorul a punctat asupra principalilor pași din cariera sportivului care astăzi se împarte între ringul de box, în calitate de sportiv, dar și de antrenor, și misiunile alături de colegii de la ”mascați”. Pe parcursul interviului, a intervenit telefonic, și maestrul Constantin Voicilaș, cel care l-a descoperit pe Dinu și i-a îndrumat pașii, până la un punct, fiindu-i alături într-un moment de cotitură când sportivul a trecut la profesioniști.
Bogdan Dinu vine dintr-o familie de sportivi. Tatăl său este fost pugilist, iar mama a jucat handbal. Pentru Bogdan, boxul nu a fost prima opțiune, ci a doua. Avea 11 ani și făcea parte din echipa de handbal a Școlii generale numărul 11, unde urma cursurile gimnaziale. Pentru că nu a fost selectat să facă parte dintr-un lot competițional, a încheiat socotelile cu acest sport și s-a hotărât să meargă spre box. A trebuit să înfrunte, de data aceasta, un prim refuz venit din partea tatălui său.
„ M-am supărat, la un moment dat, că nu am fost luat în lot și atunci am zis că nu o să mai merg la handbal, ci o să merg la box… Mă rugam în fiecare seară de tatăl meu să mă ducă la box, însă el știa că este un sport dur, complicat…La un moment dat, i-am zis că mă duc singur. Am luat-o pe jos, am ajuns la Crâng, m-am întâlnit cu maestrul Voicilaș, pe care îl mai văzusem de vreo două ori. M-am prezentat, i-am spus cine sunt, el, bineînțeles, știa asta, și i-am spus că vreau și eu să practic boxul. ”
La 14 ani a spus: ”Vreau la lotul național!” Părinții l-au lăsat cu o condiție: să se țină de școală
La 14 ani, sportivul a fost selectat pentru lotul național de cadeți. A avut de înfruntat, din nou, opoziția familiei pentru că s-a pus problema că nu va mai fi la fel de dedicat școlii, în condițiile în care urma un examen important. A trebuit să promită că nu se va lăsa pe tânjală și așa a făcut, continuându-și studiile la Galați. Ulterior, s-a transferat la Liceul cu Program Sportiv din Buzău. După terminarea liceului, a absolvit două facultăți: Educație Fizică și Sport, la Iași, Drept, la București. A fost un fel de asigurare pentru că, oricând, putea să apară o accidentare care să-i scurteze cariera sportivă.
Când vine vorba despre sacrificiile pentru a atinge performanța, sportivul povestește că cea mai grea a fost lupta cu cântarul. În vremea când era la juniori, a fost nevoit, în urma unei modificări în regulament, să slăbească de la 97 la 86 de kg. În viața unui sportiv, somnul este esențial pentru recuperarea organismului și pentru a putea face față meciurilor de box.
„E foarte greu, pentru că trebuie să faci foarte multe sacrificii. Ai două antrenamente pe zi, e un sport complex, unde facem și forță, și atletism, și bătaie. În plus, unii mai au acest dușman în jurul lor, categoria. Momentan sunt la categoria supergrea. Alimentația este foarte importantă. Chiar dacă n-am limită de categorie, eu trebuie să am niște kilograme în care să mă simt bine, să am energie, să am viteză, forță. Dar sunt sportivi care slăbesc foarte mult. La noi nu este vorba de slăbit din țesut adipos, ci este vorba de deshidratare. Aveam două antrenamente pe zi. La cel de dimineață slăbeam 2 kg, la cel de seară slăbeam 3 kg. Mereu eram cu cântarul. Nu erau nutriționiști, persoane specializate pe acest domeniu. Totul ținea de sportiv. Somnul este foarte important. Uneori, dormi dus opt ore și dai randament maxim înaintea unui eveniment. Alteori, dormi doar două ore pentru că sunt gânduri care te macină, antrenamentul mental.” explică pugilistul.
În perioada în care se antrena cu lotul național, Bogdan Dinu urma un program draconic. Trei antrenamente pe zi și ore de somn, obligatoriu de respectat, era rutina pe care o avea în timpul cantonamentelor care se desfășurau pe parcursul multor luni, într-un an:
”Uneori aveam și trei antrenamente pe zi. Primul era înviorarea, ca și în armată. Ne trezeam dimineața, făceam o mișcare ușoară, de o jumătate de oră, după care aveam micul dejun, urmat de o oră, o oră jumătate în care ne mai odihneam un pic. Urma antrenamentul cel mai greu, de la ora 10,00, în timpul căruia alergam ca niște atleți și trăgeam în sala de forță ca niște halterofili, apoi masa de prânz. După aceea, până la ora 5 aveam program de odihnă. Majoritatea dormeam pentru că nu exista să nu te odihnești! Antrenamentul de la ora 5,00 era tehnico-tactic, în sală. Făceam sărituri la coardă, lupta cu sac și cu partener sau cu antrenorul la palmare. Urma masa de seară, o plimbare mică, la ora 8-9 trebuia să fii în cameră și la 10 seara era stingerea. N-aveai cum să nu te odihnești știind că a doua zi te trezești la ora 6 și jumătate și ai iar trei antrenamente.”
Cum a acceptat renunțările la plăcerile vieții de copil și adolescent: ”Eu aveam foarte clar obiectivul meu!”
Renunțarea la joaca de copil sau la petrecerile adolescenței nu au fost chestiuni simple, a mai povestit Bogdan Dinu. Dar, a urmat mereu o disciplină de fier.
”Nu pot uita când, vara, se făcea ora 3 și un sfert și eu trebuia să plec către Crâng. Copiii din cartier mă chemau la fotbal și eu le spuneam că nu mai pot, că trebuie să plec la antrenament. Când le spuneam că mă duc la box, apăreau tot felul de glume: ”Te duci la box să iei pumni în cap!” , ”Ce cauți acolo?”. La un moment dat mă deranja! Nu era așa simplu să te duci să-ți iei rucsacul și să pleci la sală, dar devenise rutina mea. Niciodată nu mi-am lăsat antrenamentul ca să stau cu băteții. Apoi, în adolescență, când toți prietenii mei se duceau la petreceri, la activități normale acelei vârste. Eu am sărit peste majoritate pentru că eu eram, în cea mai mare parte a timpului, în cantonamente… Aveam tot timpul obiective, ținte mari și nu mă putea distrage nimic de la ele! ”
Motivația puternică pe care sportivul a avut-o pentru performanță este confirmată și deprimul său antrenor, maestrul Constantin Voicilaș, formator de campioni la școala buzoiană de box:
”Ca sportiv s-a bucurat mereu de aprecierea mea pentru că, la el, nu a trebuit să stăm nici cu nuiaua, nici cu vocea ridicată. Ne am înțeles cu vorba bună pentru că el a știut ce vrea de când a intrat prima oară în sală, de la 12 ani. Și-a făcut cu priosință datoria!”
Din ringul de box, la lupta cu infractorii
Din 2008, Bogdan Dinu este și polițist în cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale. Împreună cu colegii de la ”mascați” a participat la multe acțiuni cu risc crescut. Programul de antrenament, deși foarte dur, s-a împletit aproape natural cu programul de antrenament de la box, astfel că nu a întâmpinat dificultăți.
„Am reușit să trec și la Poliție prin niște situații și prin antrenamente care m-au întărit psihic și m-au maturizat și mi-au completat acele lipsuri. Astfel că la mine s-a completat totul. Mai ales că, prin prisma job-ului, eram obligat să mă antrenez la locul de muncă. Eu sunt și boxer, nu aveam nimic de pierdut să mă duc la locul de muncă, să mă antrenez, un antrenament dur, cu oameni foarte tari, bine pregătiți. ”
De ceva timp, Bogdan a devenit și antrenor de box, unde, în mod surprinzător, consideră că este mult mai greu decât în poziția de boxer. Din colțul ringului, a reușit să vadă și problemele pe care sportul le are în România.
„Ca antrenor e interesant. Când sunt în ring, știu ce trebuie să fac, însă e mai greu pentru mine de la colț. Tu vrei, dar sportivul din ring poate sau nu. Eu sunt foarte dur ca antrenor ca antrenor. Nu dur, însă cer foarte multă disciplină. Boxul românesc suferă ca tot sportul din România. Avem sportivi, în special în jurul vârstei de 12-16 ani. După juniori, nu se reușește să se țină sportivii în sală. E foarte greu să ții pentru că este un sport nerenumerat corect, față de celelalte și față de cum ar trebui. De asemenea, suferim din cauza lipsei antrenorilor și ale bazelor sportive.”
Din 2008, Bogdan Dinu a trecut la profesioniști, iar rezultatele sunt impresionante. Are 20 de victorii, dintre care 16 prin knock-out și 3 înfrângeri. Din păcate, ultima înfrângere, în fața lui Daniel Dubois, l-a împiedicat pe buzoian să obțină centura WBA la categoria supergrea.
Interviul integral poate fi urmărit AICI.
Adaugă comentarii