Actualitate

(Video) Revoltă la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău. ”Ei fac protest, noi putem muri”

Este grevă la casele de asigurări de sănătate din țara, iar angajații din Buzău au întrerupt lucrul începând cu ora 9.00. Protestul este anunțat pe o perioadă nedeterminată, astfel că asigurații care au ajuns astăzi la Casa Județeană de Asigurări nu doar că s-au lovit de uși închise dar nici nu știu când pot reveni pentru a-și rezolva problemele.

Unii s-au revoltat, nu doar că au venit și de la zeci de kilometri, dar și pentru că aveau de rezolvat probleme de viață și de moarte.

Protestul presupune întreruperea lucrului o perioadă nedeterminată și a fost anunțat încă din vară, când sindicaliștii au avut o serie de revendicări, nerezolvate însă. Nemulțumirile salariaților sunt legate de nivelul salariilor, despre care spun că nu au mai crescut din anul 2017, dar și de volumul mare de lucru, pentru că nu sunt suficienți oameni în sistem.

Președintele Federației Sindicatelor din Casele de Asigurări de Sănătate, Dan Anghel, a declarat pentru Focus Tv că protestul va continua, cu siguranță, și mâine.

La Buzău, circa 66% dintre angajați sunt membri de sindicat. Surse din cadrul instituției ne-au explicat faptul că aici sunt mari probleme de personal, în sensul că în ultimul an au plecat trei angajați, doi consilieri și un șef serviciu, iar alți trei angajați ar fi trebuit să iasă la pensie de mulți ani însă au rămas pe posturi tocmai din lipsă de personal. Pe de altă parte, mai sunt și șase posturi vacante fapt care îngreunează foarte mult buna desfășurare a activității. Cele mai aglomerate departamente sunt cele de control precum și la serviciul evidență asigurați, carduri și concedii medicale.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian