Actualitate

(VIDEO) Rezervația naturală din Buzău, monitorizată atent după apariția fenomenului de uscare

sursa foto: romaniamama.ro

Una dintre cele mai cunoscute rezervații naturale din județul Buzău, „Dealul cu Lilieci” din comuna Cernătești, a intrat într-un proces de monitorizare atentă după ce, în ultimii ani, o parte dintre arbuști au început să se usuce. Fenomenul a fost observat de autoritățile locale care au cerut sprijinul specialiștilor de la Direcția Silvică Buzău. Potrivit estimărilor făcute de primarul Valentin Stănilă, aproape 30 la sută din rezervație ar fi fost afectată.

„În ultimii trei ani am observat că liliacul începe să se usuce din ce în ce mai mult. Eu estimez că în ultimii ani cel puțin 30% din rezervația Dealul cu Lilieci a fost afectată de fenomenul de uscare. Mi-a fost teamă să nu dispară. Este o rezervație naturală și am considerat că trebuie să facem ceva”, a declarat primarul comunei Cernătești, Valentin Stănilă.

Specialiștii silvici au mers în teren pentru verificări și confirmă existența fenomenului de uscare, în special în partea superioară a plantelor. Cauzele ar fi legate de seceta severă din ultimii ani, dar și de episoadele repetate de îngheț-dezgheț din timpul iernii, care au afectat vegetația.

Totuși, reprezentanții Direcției Silvice spun însă că, deocamdată, nu există motive de îngrijorare. Arbuștii dau semne de regenerare, iar în această primăvară rezervația a înflorit spectaculos.

” Având în vedere seceta prelungită din ultimii ani specia a fost afectată de uscare pe alocuri în partea superioară a coronamentului, dar în cea mai mare parte aceasta si-a revenit și ne putem bucura de florile de liliac”, a spus ing. Valentin Cojanu, șeful Ocolului Silvic Gura Teghii.

Zona va rămâne sub supraveghere și în perioada verii, pentru a se vedea dacă fenomenul se extinde. Deocamdată, silvicultorii spun că nu se vor face alte intervenții la nivelul plantelor.

În fiecare primăvară, „Dealul cu Lilieci” atrage sute de turiști. La final de aprilie și început de mai, dealul se transformă într-un adevărat spectacol natural, iar panorama spre Valea Buzăului și Valea Slănicului completează imaginea, fiind cea mai importantă atracție turistică a zonei.

„Anul acesta liliacul a fost în floare mai mult timp și am avut foarte mulți turiști. În weekend-uri erau mașini de dimineață până seara”, a mai spus primarul comunei Cernătești.

„Dealul cu Lilieci” este una dintre cele 11 rezervații naturale de interes național din județul Buzău și se află în administrarea Direcției Silvice Buzău. Cum puteți ajunge la Dealul cu Lilieci citiți AICI.