Actualitate

(VIDEO) Simularea evaluării naționale, mai grea ca în anii trecuți. Ce spun profesorii despre prima probă, cum trebuiau rezolvate subiectele

Astăzi a început simularea evaluării naționale, test de foc pentru elevii de clasa a VIII-a înaintea examenului din vară. Simularea se derulează pe parcursul a două zile, astăzi și mâine. A început azi cu proba scrisă la limba și literatura română, iar mâine va fi cea la matematică.

Proba la limba română i-a pus pe elevi într-o situație dificilă. Cel puțin așa apreciază profesorii, care spun că subiectele au fost mult mai grele decât în anii trecuți. Elevii au primit două texte la prima vedere: „Trezire”, de Lucian Blaga și un articol din Dilema Veche, semnat de jurnalista Cristina Ștefan, publicat în martie 2017. Pe baza acestora, elevii au avut mai multe cerințe, cum ar fi să asocieze poezia lui Blaga cu un alt text literar studiat la clasă sau citit de ei. Au fost subiecte mai grele față de cele date la simulare în anii trecuți, spun profesorii de limba și literatura română.

“Profesorii cred ca se așteptau la subiecte cu grad mediu de dificultate. Simularea permite activități de remediere, am avut un nivel un pic mai ridicat. Au fost subiecte foarte frumoase, au avut o poezie de Lucian Blaga, ei în clasa a opta studiază o poezie a lui Lucian Blaga, “Izvorul nopții”, putem spune ca sunt familiarizați cu autorul. Cerințele sunt minimale, identificarea unor figuri de stil, prezentarea unei figuri de stil, iar la gramatică structura a fost previzibila. Am remarcat și elemente care permit diferențierea elevilor la vârf, se poate pune în evidenta acum un nivel mai ridicat, putem face diferența între 9 și 10. Totuși, pentru elevii care nu s-au pregătit, eu cred ca pot obține o nota de 5, sau chiar de 6″, a declarat, pentru Șansa News.ro, profesor Merito de Limba Română, Mihaela Nicolae.

Cunoscuta profesoară de limba și literatura română Cristina Tunegaru, urmărită de zeci de mii de elevi din toată țara, a explicat pe îndelete cum trebuiau rezolvate subiectele.

Simularea evaluării naționale se desfășoară la fel ca examenul real, inclusiv în ceea ce privește evaluarea lucrărilor, care se face, la fel ca anul trecut, pe platforma digitalizată. Practic, la sfîrșitul probei, lucrările sunt scanate și încărcate pe platforma de evaluare digitalizată, fiecare clasă în care se susține simularea fiind dotată cu un scanner. Lucrările sunt repartizate apoi aleatoriu, iar cei doi evaluatori ai unei lucrări pot fi de la sute de km distanță.

Rezultatele vor fi comunicate pe 31 martie, dar acestea vor ajunge doar la profesori, elevi și părinți, pentru că nu vor fi afișate și nici publicate pe site-ul Ministerului Educației.

”Rezultatele obținute la simulare se comunică individual, nu prin afișare. Ele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, pentru adoptarea unor măsuri care au scopul de a îmbunătăți performanțele școlare, în perspectiva examenelor din vara acestui an. Rezultatele obținute la simulare nu se trec în catalog. În situația în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați”, transmite Ministerul Educației.

Evaluarea națională va avea loc în perioada 23-27 iunie, iar media este importantă, pentru că de ea depinde admiterea la liceu.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian