Actualitate

(VIDEO) Șoferii au undă verde pe DN10, la sfârșit de săptămână. Lucrările din zonă, oprite în weekend

Se lucrează la Siriu, în această perioadă, pentru a evita căderea de bolovani de pe versant pe DN 10 Buzău-Brașov. Lucrările au început zilele trecute și sunt în plină desfășurare. Se intervine pe primul tronson inclus în proiect, și anume km 79+860-79+935 dreapta, km 79+935-80+105 dreapta, de la primele ore ale dimineții. Ulterior, după această etapă, se va trece la tronsonul 2: km 87+000-87+088 dreapta, km 87+106-87+172 dreapta.

Pentru ca șoferii să nu fie puși în pericol, sunt perioade de 30 de minute, sau în unele situații chiar de o oră, în care traficul se oprește pe DN10. Aceste pauze nu vor fi, însă, și în weekend, când traficul este mult mai intens.

Restricțiile de trafic sunt anunțate pentru o perioadă de 3 luni. Însă, nu este exclus ca acestea să se prelungească.

Lucrările au ca scop principal asigurarea unui trafic rutier sigur și fluent pe DN 10, un drum important care traversează județul Buzău și este frecvent afectat de căderi de stânci, mai ales în perioadele cu precipitații abundente sau variații de temperatură.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian