Actualitate Agricultura acum

(Video) Solarii încărcate cu legume în luna lui Gerar. Cu cât se vinde un kilogram de ardei capia

Iarna este ca vara! Asta ar putea spune oricine ajunge în solariile unui legumicultor din Cochirleanca care vinde tomate și ardei capia aproape ca în toiul verii. Este voba despre Mircea Tatu , un cultivator cu tradiție în județul Buzău, care, an de an, reușește să scoată pe piață legume proaspete atât în sezon cât și în extrasezon. Anul acesta a reușit, pentru prima data, să vândă tomate atât în decembrie cât și în ianuarie, iar ardei capia va avea în solar până prin februarie.

”A fost primul an în care am avut la vânzare tomate până acum, în ianuarie, și ardei capia. În depozit, culese recent, mai avem gogoșar, ardei gras. Cei care nu ne cunosc nu credeau că sunt produse de noi, dar clienții fideli, cumpărătorii din piață, știu că legumele sunt proaspete și produse de noi, la Cochirleanca. Un kilogram de ardei capia se vinde cu prețurile de la 8 la 15 lei, roșiile la 12 lei, ardeiul gras la 6-7 lei”, a spus Mircea Tatu, într-o intervenție la Focus TV.

Secretul este încălzirea serelor și, recunoaște legumicultorul, și vremea din această iarnă a fost de mare ajutor pentru că, pe fondul temperaturilor crescute, și consumul de combustibil folosit pentru încălzirea solariilor a fost mai scăzut.

”Ne-a ajutat foarte mult și clima din această iarnă, dar cel mai mult ne-a ajutat faptul că avem sere încălzite. Noi avem și un parc fotovoltaic. Folosim energia la pompele de recirculare inclusiv cele folosite în sere. a spus Mircea Tatu la Focus TV.

Legumicultorul are mii de metri pătrați de solarii, iar din producție nu lipsesc nici trufandalele. De la Cochirleanca pleacă zilnic către consumatori salată, ridichi și ceapă verde. Pe de altă parte, Mircea Tatu pregătește deja prima recoltă de tomate din 2025. Primele răsaduri au înflorit, astfel că primele roșii ar putea fi culese la final de martie.

”Noi avem deja 3500 de metri pătrați cu răsaduri de roșii, deci încălzim în continuare serele. Tomatele s-ar putea culege spre final de martie ”,a mai spus Mircea Tatu.

Fermierul buzoian Mircea Tatu are solarii pe un 1,4 hectare. Legumele sunt naturale și crescute fără chimicale, combaterea dăunătorilor fiind făcută cu bondari și produse biologice.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian