Actualitate Agricultura acum

VIDEO: Solarii încărcate cu tomate de Buzău! Cine le produce și când vor ajunge pe piață primele roșii românești

Primele tomate de Buzău vor ajunge pe tarabe mai devreme, dar vor fi mai scumpe. O spune legumicultorul buzoian care în ultimii ani a reușit să scoată cea mai timpurie recoltă de tomate românești. Solariile lui Mircea Tatu sunt deja încărcate de tomate, iar producția se anunță a fi una foarte bună. Vremea a ținut cu legumicultorii așa că anul acesta roșiile cultivate la Cochirleanca s-ar putea coace chiar mai devreme decât anul trecut. Totuși, legumicultorul anunță că prețurile vor fi mai ridicate din cauza scumpirilor la energia electrică dar și la cocs și chiar folia pentru solarii.

Sere întregi pline de tomate. În total 3400 de metri pătrați pe care au fost cultivate, încă din decembrie, răsadurile de roșii. Acum, plantele sunt încărcate de fructe care în câteva săptămâni vor începe să se coacă. Proprietarul serelor apreciază că în jur de 20  martie va putea scoate la piață primele tomate românești, produse la Buzău.

Mircea Tatu

Pe de o parte vestea este una foarte bună, mai ales că piața este invadată de legume din import, însă calitatea costă. Mircea Tatu spune că totul este mai scump: și energia electrică și cocsul cu care încălzește serele și folia, iar asta îl determină să mărească prețul pentru kilogramul de tomate. Totuși, creșterea față de prețurile de anul trecut nu va fi foarte mare pentru că se teme că nu va avea cumpărători.

”Anul trecut , primele roșii le-am vândut cu 18 lei, anul asta mai creștem un pic. Nici nu știm acum pentru că dacă vor fi prea scumpe nu avem cui să le vindem. Piața este plină de importuri. Vin roșiile din Turcia la prețuri mai mici, pentru că acolo nu se cultivă în spații încălzite și noi nu putem concura cu importurile. Cred că în  jur de 20 de lei”, a spus Mircea Tatu.

Producătorul spune că anul trecut cea mai mare factură la energie electrică a fost de 2.700 de lei, iar anul acesta, după valul de scumpiri, se așteaptă la circa 7.500 de lei, doar pe ultimele două luni. La această sumă se adaugă și costul cocsului folosit pentru încălzirea solariilor.

Roșiile produse la Cochirleanca sunt naturale, producătorul a explicat că nu folosește substanțe chimice, polenizarea se face cu bondari și la fel, tot cu insecte, sunt distruși și prădătorii care atacă plantele.