Actualitate SĂNĂTATE

(VIDEO) Toate planurile s-au dat peste cap! Ce se va întâmpla cu Spitalul CFR

Preluarea Spitalului CFR, secție exterioară a unității din Galați, de către autoritățile buzoiene, ca un prim pas pentru transformarea lui într-un spital municipal, ia o nouă turnură. După discuții îndelungi și varianta preluării unității prin Consiliul Județean, anunțată în primăvară, acum s-a revenit la planul inițial. Până la urmă, Spitalul CFR va fi preluat de Primăria Buzău, așa cum s-a dorit de la început.

Edilul șef Constantin Toma a explicat că primăria a reușit să îndeplinească toate cerințele necesare, astfel că, în cele din urmă, i-a fost aprobată preluarea spitalului.

Urmează ca Guvernul să emită o hotărâre pentru a oficializa trecerea spitalului CFR la Primăria Buzău. Apoi, autoritățile locale vor putea trece la următoarea etapă.

Inițial, Primăria Buzău și-a anunțat intenția de a prelua spitalul CFR din municipiu, secție exterioară a Spitalului CFR Galați, ca un prim pas în vederea amenajării unui spital municipal. În luna mai, autoritățile veneau cu un nou anunț, și anume faptul că transferul nu se poate face direct către primărie, ci va fi preluat mai întâi de Consiliul Județean, ca secție exterioară a Spitalului Județean Buzău. Tot în mai au fost inițiate și primele discuții cu membrii comisiei interministeriale care se ocupă de transferul spitalelor CFR din țară către autoritățile locale.

Între timp, planurile s-au schimbat, astfel că, la Buzău, spitalul CFR va ajunge, în cele din urmă, în administrarea primăriei municipiului.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian