Actualitate

(VIDEO) Trei soluții pentru parcarea mașinilor în cea mai aglomerată zonă din oraș – Unirii Sud

Șantierul de pe Bulevardul Unirii, cea mai circulată arteră din Buzău, ar trebui să se închidă, vara aceasta. Întrebarea tuturor buzoienilor este cum se va proceda cu parcarea mașinilor riveranilor, și nu numai, ținând cont că proiectul de reabilitare prevede clar că va fi interzisă parcarea pe marginea bulevardului. Prezent seara trecută în emisiunea Focus News, de la Focus Tv, primarul Constantin Toma a prezentat soluțiile găsite momentan pentru rezolvarea crizei parcărilor.

Realizarea de parcări supraterane cu cel puțin 300 de locuri

“Noi suntem avansați cu acel proiect, urmează licitație și restul, avem și banii alocați pentru a realiza cel puțin vreo 300 de locuri de parcare în parcări supraterane. S-au identificat locurile, se lucrează la proiectare tehnică.”

Instituirea de sens unic pe alte 3 artere din centrul Buzăului, în vederea înființării câtorva sute de locuri de parcare

“Ne- a dat Poliția undă verde pentru trei străzi care vor avea sens unic. Mă refer la Patriei, Colonel Buzoianu și Episcop Dionisie Romano, deci de la rondul de la Episcopie spre Unirii va fi sens unic. S-a constatat că se mai pot câștiga 100 și ceva de locuri de parcare.”

Se va permite încă o perioadă parcarea în unele zone de pe Bulevardul Unirii

“Am zis, pentru o perioadă, să menținem un număr de locuri de parcare pe Unirii. S-a făcut o simulare și în fostele alveole unde parcau autobuzele să fie așezate mașinile în spic și, cu asta, câștigăm încă vreo 400- 500 locuri de parcare.”

Pe lângă toate aceste măsuri, autoritățile fac apel la șoferi să nu mai staționeze pe carosabil, nici măcar pentru câteva minute, pentru că astfel încurcă circulația și apar, inevitabil, blocaje.

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • “Solutiile” primarului privind parcarea autovehiculelor pe Unirii sunt apa de ploaie, praf in ochii contribuabililor ! Dupa cum se poate vedea, intreg proiectul de sistematizare este o mare prostie, ceva “frumos”, dar nici pe departe ceva util, rezultatul fiind un trafic supraaglomerat pentru autovehicule, in timp ce benzile pentru autobuze vor ramane libere, nefolosite, cu asa zisele “spatii verzi ” intre betoane si asfalt, un kitch total.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian