Actualitate

(VIDEO) Undă verde pentru transformarea Spitalului CFR în viitor spital municipal. Ce mai e de lămurit

Vot extrem de important dat în ședința Consiliului Local Municipal Buzău. Aleșii au adoptat proiectul pentru realizarea unui spital municipal, adică ultimul pas necesar pentru ca Guvernul să poată să emită hotărârea prin care ia naștere noua unitate spitalicească. Proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Înainte de vot, în sala de ședințe a fost prezent și deputatul USR de Buzău, Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate. Parlamentarul, un susținător al proiectului unui spital municipal la Buzău, a vorbit despre importanța votului dat astăzi de aleșii buzoieni, un proiect benefic pentru toți buzoienii, inclusiv pentru Spitalul CFR Buzău.

Pe de altă parte, Emanuel Ungureanu și-a exprimat și îngrijorarea legată de o contestație a sindicaliștilor din spitalele CFR imediat după ce au aflat că aceste unități vor trece din subordinea Ministerului Transporturilor la primării. Vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților a vrut să afle dacă autoritățile buzoiene au purtat până acum vreo discuție cu reprezentanții Spitalului CFR Buzău, cel ce va fi preluat de Primăria Buzău.

Răspunsul a venit de la primarul Constantin Toma, care a anunțat și în ce etapă s-a ajuns cu realizarea documentațiilor necesare în acest proiect.

Conform proiectului aprobat astăzi de consilierii locali municipali buzoieni, spitalul CFR Buzău va fi preluat de Primărie, ca punct de pornire în realizare a unui spital municipal.

Preluarea CFR-ului se va face în 60 de zile după ce Guvernul va emite o hotărâre privind transferul. Primăria Buzău va avea câteva obligații. De exemplu, se angajează ca sălile Spitalului CFR să nu își schimbe destinația, ci să fie folosite tot timpul ca spații pentru activități medicale. De asemenea, tot personalul unității va fi preluat de primărie în același timp cu Spitalul CFR.

Detalii și AICI.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian