O localnică din Lopătari a surprins, noaptea trecută, doi urși pe o uliță din Lopătari. La lumina farurilor, cele două exemplare se retrag în fugă, în timp ce autoturismul în care se află tânăra care îi filma, avansează în urma lor. În cele din urmă, cei doi urși se retrag de pe drum, către o zonă cu vegetație.
Filmarea, postată pe rețelele de socializare, a creat ample discuții contradictorii. În primul rând, în filmare se observă că unul dintre urși este în imposibilitatea de a pune pe pământ una dintre labele din față, ceea ce îl împiedică să aibă aceeași viteză cu celălalt exemplar. Din această situație, dar și din filmarea în sine, au luat naștere critici și acuzații. Tânăra care a filmat este acuzată că a gonit animalele, cu autoturismul. Cea din urmă răspunde că mașina s-a deplasat cu viteză redusă , în urma animalelor sălbatice, tocmai în ideea că lumina farurilor le va determina să se abată de la zona locuită în care se aflau.
Prezența urșilor a fost semnalată, conform mărturiilor care însoțesc imaginile, în satul Pestrițu, aflat între Luncile și Plaiul Nucului, dar apariția acestora în zone locuite este frecventă.
Pe de altă parte, alegrarea unor exemplare de animale, cu mașina, poate intra în sfera încălcării legii, după cum ȘansaNews a scris AICI. În plus, există pericolul ca, simțindu-se hăituit, ursul să atace.
Adaugă comentarii