Actualitate Agricultura acum

(Video) Urșii atacă, în mod frecvent, în trei comune. Aici ar fi ademeniți cu hrană de un ONG. Informația, verificată de Poliție

Foto arhiva

Urșii continuă atacurile în comunitățile buzoiene, însă, în ultima vreme, și-au schimbat teritoriul, ajungând foarte aproape de municipiul Buzău. Dacă la începutul primăverii sălbăticiunile au coborât în căutare de hrană în gospodăriile din satele de munte, respectiv la Bisoca, de ceva vreme asistăm la un val de atacuri în zona Merei-Tisău, urme de urs fiind văzute chiar și în apropierea podului de la Mărăcineni. Situația a fost analizată și de Prefectura Buzău după ce, săptămâna trecută, a fost primită o sesizare potrivit căreia animalele sălbatice ar fi ademenite de un ONG care le plasează hrană.

Localnicii din Merei, Tisău și Vernești sunt terorizați de animalele sălbatice care atacată aproape în fiecare seară. Doar în ultimele cinci zile au fost înregistrate șase apelului la numărul de urgență 112 care anunțau prezența urșilor în mai multe sate din cele trei comune.

”În ultimele 5 zile, în dispeceratul I.J.J. Buzău, prin S.N.U.A.U 112, au fost primite 6 apeluri prin care a fost semnalată prezența unor urși astfel:

  •  – în data de 27.04.2023, ora 11:20, zona Valea Puțului, comuna Merei;
  • – în data de 28.04, ora 02:35, localitatea Gura Sărății, comuna Merei;
  • – în data de 28.04.2023, ora 22:03, localitatea Joseni, comuna Berca;
  • – în data de 29.04.2023, ora 07:40, localitatea Zorești, cătun Nenciu, comuna Vernesti;
  • – în data 29.04.2023, ara 12:45, localitatea Schitu Ciobănoaia, comuna Merei;
  • – în data 30.04.2023, ora 07:13, localitatea Mierea, comuna Vernesti;

Menționăm faptul că de fiecare data au fost constituite echipe de intervenție conform OG 81/2021”, informează IJJ Buzău

Din fericire, până acum niciun om nu a fost atacat însă localnicii au pierdut zeci de animale și stupi de albine.

Modul și zona în care sunt înregistrate, în mod frecvent, atacuri ale urșilor este acum analizată și de reprezentanții Poliției după ce, vineri, la Prefectura Buzău, s-a primit o sesizare potrivit căreia ar exista un ONG care ar hrăni animalele astfel acestea ar coborî din pădure atât de aproape de sate.

Până acum, autoritățile au luat doar măsuri de alungare a urșilor din apropierea satelor și au obligat primăriile să încheie contracte cu medicii veterinari și cu gestionarii fondurilor de vânătoare.

În prezent, autoritățile inventariază efectivele de urși din pădurile Buzăului pentru a stabili cota de recoltare din acest an. Un lucru este cert, însă, spune prefectul de Buzău, Daniel Țiclea. Cum atacurile date de urși s-au intensificat, și în zona tot mai joase, în apropiere chiar de municipiul Buzău, în județ nu va mai fi primit nici măcar un urs relocat din altă parte.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian